Odată cu plata celor 222 de milioane de euro aferente clauzei de reziliere a lui Neymar s-a deschis o adevărată "Cutie a Pandorei". Barcelona a căutat să îşi ia revanşa, astfel că l-a convins pe Rabiot să nu îşi prelungească înţelegerea cu actuala campioană a Franţei.

PSG pierde astfel gratis unul dintre cei mai buni mijlocaşi centrali din lume, chiar dacă în acest moment nu se poate afirma cu certitudine că acesta va ajunge pe Camp Nou. Totuşi, în Catalunya a ajuns un alt fotbalist dorit neapărat de PSG, Frenkie de Jong.

Nasser Al-Khelaifi pare să fi luat totul foarte personal, iar acum caută răzbunare, potrivit presei spaniole.

"Noua strategie prin care PSG vrea să dinamiteze Barcelona", e titlul dat de sport.es, care apoi explică: "PSG nu uită şi nu iartă. Clubul francez vrea să torpileze Barcelona şi Nasser Al-Khelaifi a început să îi curteze pe Rakitic, Jordi Alba, Dembele şi Coutinho. PSG a făcut de asemenea oferte pentru De Ligt şi Jovic, doi jucători doriţi neapărat de catalani".