image
Sursa foto: Jurnal.md

Air Moldova anunță sistarea zborurilor până pe 16 august

Compania Air Moldova anunță despre sistarea zborurilor până pe data de 16 august inclusiv.

Într-un comunicat emis astăzi, operatorul aerian precizează că pasagerii vor primi notificare la adresele de email cu opțiunile de rambursare și rebooking.

„Rambursările pentru zborurile anulate se procesează în continuare. Pasagerii care au procurat biletele online, pe site-ul companiei, vor primi rambursarea la solicitare, pe cardul cu care a fost achitat biletul. Pasagerii care au procurat biletele achitând prin intermediul agențiilor vor putea primi rambursarea în numerar/pe card, odată cu reluarea activității comerciale și operaționale a companiei”, se arată în comunicat.

Precizăm că Air Moldova a început să anuleze zboruri din martie, iar din mai a suspendat operarea tuturor zborurilor și vânzarea biletelor.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: