VIDEO

Sentinţa motivată a Curţii de Apel Chişinău pentru Platon, o copie a sentinţei primei instanţe

Sentinţa motivată a Curţii de Apel Chişinău pentru Platon, o copie a sentinţei primei instanţe
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 01.02.2018 20:50
Sentinţa motivată a Curţii de Apel Chişinău pentru Veaceslav Platon este o copie a rechizitoriului şi a sentinţei primei instanţe. Asta a fost replica unui avocat al lui Platon, după ce instanţa i-a înmânat clientului său actul de condamnare. Judecătorii au admis peste 40 de încălcări, iar fiecare dintre ele ar putea duce la casarea sentinţei la Curtea Supremă de Justiţie, afirmă avocaţii. 

Nemulţumirea lui Platon şi a avocaţilor săi ţine de refuzul instanţei să citească sentinţa motivată integral. După ce au îndeplinit procedura formală, unul dintre apărătorii afaceristului a declarat că documentul arătă adevărata stare de lucruri în justiţia de aici.

În 30 de zile, Platon şi avocaţii săi au dreptul să depună recurs la Curtea Supremă de Justiţie. Rudenco s-a arătat sceptic în acest sens.

Anterior, prin intermediul grefierei, preşedinta completului de judecători a refuzat să comenteze acuzaţiile avocaţilor.

În aprilie trecut, Veaceslav Platon a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari în dosarul Banca de Economii. Lui Platon i-au fost sechestrate bunuri de peste 800 de milioane de lei, care urmează să fie încasate de Banca de Economii din valoarea bunurilor care aparţin acestuia.

Ulterior, instanţa de apel a ridicat sechestrul de pe imobilele şi conturile mai multor companii de asigurări care figurează în dosar. Asta deşi procurorii anticorupţie au constatat că banii ar avea provenienţă ilegală şi ar fi fost spălaţi de afacerist. În decembrie trecut, Curtea de Apel a casat parţial sentinţa primei instanţe şi a trecut nişte cheltuieli, pe care urma să le achite Platon, în contul statului.

Completul a menţinut însă cei 18 ani de închisoare, la care a fost condamnat afaceristul. Pe toată durata procesului, Veaceslav Platon s-a declarat nevinovat. El insistă că banii ar fi fost furaţi de Vladimir Plahotniuc. Acesta a respins acuzaţiile.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI