Ion are 22 de ani şi suferă de schizofrenie. Cazul acestuia ne-a fost semnalat pe Harta Corupţiei a Centrului de Investigaţii Jurnalistice. În urmă cu câteva luni tânărul a ajuns în custodia statului, după ce a fost reţinut de poliţie în urma unui banal conflict cu vecinii. Bărbatul s-a plâns că ar fi fost violat în penitenciarul unde a fost plasat în arest, după ce a fost bătut de mai mulţi deţinuţi, care îi erau colegi de celulă. Povestea a început la 1 aprilie 2017, perioadă în care Ion locuia în apartamentul prietenei sale, care era plecată peste hotarele ţării. În una din zile bărbatul a intrat într-un conflict cu vecinii, iar aceştia au chemat Poliţia. Tânărul susţine că poliţistul ajuns la faţa locului ar fi vrut să intre în casă, pentru a întocmi proces-verbal pentru încălcarea ordinii publice, iar el l-a lovit cu umbrela pentru a-l împiedica să pătrundă în apartament. În urma acestui incident, a fost intentat dosar penal pentru aplicarea violenţei asupra unei persoane cu funcţii de răspundere, Ion fiind reţinut pentru 72 de ore, iar ulterior fiind arestat şi plasat în penitenciar, unde a stat până la începutul lunii iulie. El afirmă că în această perioadă ar fi fost maltratat de colegii de cameră, cu acordul tacit al gardienilor. Avocatul tânărului a scris o cerere prin care a solicitat plasarea lui Ion într-o instituţie psihiatrică, întrucât acesta suferă de o maladie psihică, cererea însă a fost respinsă de judecătorul Iurie Obadă, cel care l-a trimis în penitenciar şi pe Andrei Brăguţă.
Între timp, Ion a fost supus şi unei expertize psihologico-psihiatrice, motiv pentru care a fost internat, timp de o lună, la Spitalul de Psihiatrie. După ce i-a fost confirmată diagnoza, tânărul s-a întors la Penitenciarul nr. 13, pentru a-şi încheia ultimul termen de arest de 30 de zile, perioadă în care ar fi fost violat de unul din colegii de celulă. Contactat telefonic de reporterii Centrului de Investigaţii Jurnalistice, Oleg Pantea, şeful Direcţiei Publice, Mass-media şi Secretariat a Departamentului Instituţiilor Penitenciare, susţine că instituţia pe care o reprezintă s-a autosesizat şi a efectuat o anchetă internă. „Ancheta internă s-a finalizat la sfârşitul verii, 2017 şi din investigaţiile noastre nu s-a constatat că persoana respectivă ar fi fost bătută sau ar fi fost agresată în vreun fel sexual. Concomitent cu ancheta noastră internă, documentele au fost expediate în organele Procuraturii”, ne-a declarat Oleg Pantea. În prezent, presupusul viol este examinat de Procuratură. Potrivit sentinţei din 14 august 2017, Ion a fost recunoscut iresponsabil de comiterea infracţiunii de care a fost acuzat şi forţat să facă tratament la Spitalul de Psihiatrie.
Dumitru Sliusarenco, jurist la Asociaţia Promo-LEX, unul dintre avocaţii tânărului, consideră că procedurile penale existente în prezent în Moldova nu pot răspunde necesităţilor care apar în cazurile în care sunt implicate persoane cu dizabilităţi psihosociale. „Până în prezent, persoanele cu dizabilităţi psihosociale sunt plasate în locuri de detenţie ordinare, fără asigurarea acomodării necesare şi a tratamentului special. Aceste proceduri şi practici nu sunt în stare să asigure respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor. Efectul este expunerea la tortură şi tratamente inumane şi degradante. Dacă mai adăugăm aici şi aplicarea abuzivă a arestului, vedem un anturaj deloc favorabil drepturilor omului. În afară de legi şi practici, pentru a schimba situaţia, trebuie să mai schimbăm şi atitudinea oamenilor din sistem (procurori, poliţişti, judecători, avocaţi). Pentru ei, oamenii cu care interacţionează nu ar trebui să fie doar cifre şi statistici, ci persoane cu demnitate şi drepturi”, subliniază apărătorul.
„Poliţia nu reacţionează”
Şi dacă deţinuţii au posibilitatea să semnaleze abuzurile prin intermediul avocaţilor, în cazul pacienţilor internatelor psihoneurologice lucrurile sunt şi mai grave. Deseori poliţia pur şi simpu refuză să înregistreze anumite abuzuri, motivând că persoanele vizate suferă de dizabilităţi. La internatul din Cocieri (situat în stânga Nistrului), unde locuiesc peste 350 de persoane, poliţia vine mult mai rar decât este chemată de beneficiarii instituţiei sau de administraţie.
„Poliţia nu reacţionează. Mai ales dacă sesizăm postul de poliţie de aici, de pe loc, ei se străduie să nu vină. Dar dacă vin, au răspunsul gata scris în care este indicat că beneficiarii noştri sunt cu certificat. Reacţiile vin atunci când facem sesizări la Inspectoratul cu sediul în satul Ustia (situat în dreapta Nistrului)”, spune Veronica Verlan, managera instituţiei.
Directoarea povesteşte că în instituţie a fost un caz când unul dintre beneficiari l-a bătut pe un alt bărbat din instituţie, iar poliţia a refuzat să se implice motivând că persoanele sunt cu dizabilităţi. „Am sesizat poliţia deoarece atunci când apar leziuni noi trebuie să dovedim de unde provin acestea şi rămânem noi responsabili pentru sănătatea lor atâta timp cât ei se află în custodia statului”, spune directoarea.
Într-un răspuns oferit de Inspectoratul de Poliţie Dubăsari administraţiei internatului, este menţionat faptul că, deşi cererea „a fost examinată minuţios”, cercetarea a încetat întrucât persoana nu poate fi trasă la răspundere, din motiv că „nu este pasibilă de răspundere contravenţională persoana care săvârşeşte o faptă în stare de iresponsabilitate de a conştientiza sau a dirija acţiunile sale din cauza unei boli psihice cronice”.
„Cu cât e mai severă dizabilitatea, cu atât mai puţin se implică poliţia”
Avocata Doina Ioana Străisteanu, care anterior a ocupat funcţia de ombudsman în psihiatrie, şi în 2012-2013 a publicat câteva rapoarte privind respectarea drepturilor pacienţilor în spitalele de psihiatrie şi în internatele psihoneurologice ale Republicii Moldova, susţine că în cazul persoanelor cu dizabilităţi psihosociale victime şi martore la diferite infracţiuni, problemele cu oamenii legii încep chiar de la depunerea plângerii şi darea explicaţiilor.
„O persoană cu dizabilităţi rareori merge la poliţie să depună o plângere formală. Ei fac apel la 902, la care, în mod obligatoriu, un angajat al poliţiei trebuie să vină şi să verifice informaţia şi acea plângere sau explicaţie. Şi iată aici sunt impedimente, pentru că angajaţii poliţiei nu sunt pregătiţi sau instruiţi să ia declaraţii de la persoanele cu dizabilităţi, nemaivorbind de persoane cu dizabilităţi auditive sau de vorbire. Astfel, deseori, ei sumează plângerea ca fiind neîntemeiată, până nu intervine un avocat”, afirmă apărătoarea
Anul trecut Doina Străisteanu a examinat un posibil caz de viol al unei beneficiare de la un internat din partea unui angajat care asigură paza, caz care nu ar fi fost luat în serios de oamenii legii anume din motivul că victima avea o dizabilitate gravă.
„Eu am discutat cu acea pacientă, ea comunică foarte greu. Dacă mie mi-a fost dificil să înţeleg ce voia ea să comunice, eu ulterior întrebând la poliţie dacă a fost înregistrată vreo sesizare, am constatat că ei nu au nicio plângere pentru că, potrivit diagnozei, este o persoană incapabilă să relateze, cum zic ofiţerii de urmărire penală, adevărul, adică ceea ce s-ar fi întâmplat”, povesteşte avocata. Potrivit ei, deşi abuzul a fost văzut de alţi beneficiari ai instituţiei, care relatează liber despre cele întâmplate, nu s-a ajuns la audierea lor ca martori pentru că nu a fost luată nici plângerea iniţială cu explicaţii de la victimă.
„Pot să afirm cu certitudine, cu cât mai severă este dizabilitatea fizică şi intelectuală sau mintală a femeii sau a bărbatului, cu atât mai puţin se examinează aceste infracţiuni. Nu pentru că nu ar fi posibil, dar pentru că ofiţerii de urmărire penală nu sunt instruiţi şi, respectiv, dotaţi cu aceste instrumente care ar asigura acomodarea rezonabilă, un psiholog care să faciliteze această comunicare cu victimele cu dizabilităţi”, afirmă Doina Străisteanu.
„Oamenii legii sunt instruiţi cum trebuie să interacţioneze cu persoanele cu dizabilităţi”
Solicitaţi de reporterii Centrului de Investigaţii Jurnalistice, reprezentanţii Inspectoratului General de Poliţie au menţionat că problema persoanelor cu dizabilităţi este pusă în discuţie în cadrul unor seminare şi mese rotunde pe care le organizează poliţia. Într-un răspuns oficial semnat de comisarul-şef, Alexandru Pînzari, se mai spune că viitorii poliţişti fac cunoştinţă cu drepturile persoanelor cu dizabilităţi psihosociale în cadrul unui modul de specialitate şi a unei teme întitulate „Organizarea şi desfăşurarea urmăririi penale în cazul săvârşirii infracţiunii de persoane iresponsabile”. „În cadrul disciplinei corecte «Drept procesul penal» este prevăzută tema «Participanţii la proces», care aduce la cunoştinţă studenţilor prevederile în care este reglementată procedura de recunoaştere a persoanei incapabile, precum şi procedura de recunoaştere în calitate de reprezentant legal al persoanelor incapabile, la fel şi drepturile şi obligaţiile acestora”, se mai arată în răspuns.
De partea cealaltă, procurorii de asemenea ar fi instruiţi cum să interacţioneze cu persoanele cu dizabilităţi psihosociale în cadrul unui proces penal. „Avem un ghid pe care l-am elaborat în 2013, care într-un fel ajută procurorii pentru a investiga cazurile de rele tratamente care s-au întâmplat în spitale sau internate psihoneurologice”, ne-a asigurat Ion Caracuian, procuror şef-interimar al Secţiei combatere tortură din cadrul Direcţiei urmărire penală şi criminalistică a Procuraturii Generale.
Unde a dispărut funcţia de avocat al pacientului
În afară de faptul că nu sunt auzite de poliţie, persoanele care trăiesc în internatele psihoneurologice nu dispun de un mecanism prin care să sesizeze cazurile în care drepturile lor sunt încălcate. Legea cu privire la sănătatea mintală prevede că persoanele care consideră că li s-a încălcat un drept în internat sau în spitalul de psihiatrie pot depune o plângere la administraţia internatului. Potrivit avocatului Dumitru Sliusarenco, acest mecanism este unul ineficient şi nu poate preveni abuzurile. „În 90% din cazuri e de vină administraţia, fie că ea însăşi încalcă drepturile persoanelor, fie că e vorba de un coleg de spital/internat şi tot administraţia trebuie să intervină. Dacă o să ridicaţi registrul de plângeri din aceste instituţii o să vedeţi că numărul acestora este practic egal cu zero. Şi oamenii care stau acolo nu au cui să se plângă, mai ales că ei au dificultăţi în comunicare”, spune avocatul.
Cu câţiva ani în urmă autorităţile au incercat să instituie un mecanism de prevenire a cazurilor de abuz şi violenţă în instituţiile destinate persoanelor cu dizabilităţi psihosociale. Instituţia, intitulată avocatul pacientului sau ombudsman în psihiatrie, a fost la început finanţată de organisme internaţionale. Aceasta a dispărut treptat în momentul când a fost preluată de autorităţile de stat, finanţarea urmând să se facă din bani publici.
Veaceslav Balan, coordonator naţional al Oficiului ONU pentru Drepturile Omului, susţine că funcţia a dispărut din mai multe motive, iar faptul că aceasta se subordona unei instituţii de stat ştirbea din eficienţa acesteia. „Fiind integrată în Ministerul Sănătăţii şi, într-o oarecare măsură, fiind dependentă financiar de Minister, persoana care ocupă această funcţie s-ar putea să nu fie foarte interesată să scoată în public probleme mari din sistemul medical. Astfel, şi statutul acestei funcţii este problematic.” Potrivit lui Balan, o soluţie ar fi ca funcţia respectivă să fie absorbită de Avocatul Poporului, care, afirmă el, ar trebui să se ocupe de toate tipurile de încălcări, inclusiv de încălcarea drepturilor pacientului. „Fiind o instituţie independentă, separată, nu va avea acea problemă de legătură instituţională cu Ministerul Sănătăţii, care s-ar putea să-i încurce la îndeplinirea mandatului”, a menţionat Veaceslav Balan.
Victimele cu dizabilităţi, trimise la expertize ca să se demonstreze că ar minţi
Avocaţii cu care am discutat afirmă că uneori procurorii nu sunt suficient de pregătiţi să interacţioneze cu persoanele cu dizabilităţi psihosociale. Mai mult, aceştia ar abuza de dreptul de a supune victimele cu dizabilităţi unor expertize psihiatrice, în unele cazuri pentru a încerca să demonstreze că acestea mint. Vasile Cazacu, şeful serviciului expertiză psihiatrică medico-legală a Centrului de Medicină Legală, susţine că nu ar fi vorba despre un fenomen. „De regulă, noi recepţionăm dosarul, dar dacă procurorul nu argumentează conform legii necesitatea unei expertize (contradicţiile între mărturiile iniţiale şi cele ulterioare sau că nu reflectă datele evident obiective), suntem în drept să refuzăm expertiza”, susţine Vasile Cazacu.
Expertul spune, totuşi, că o parte din persoanele care se află în internate nu ar avea aptitudinea de a depune mărturii obiective, expertiza fiind un mijloc prin care poate fi probat adevărul. „Asta nu înseamnă că se înlătură caracterul penal, se şterge cu buretele violul care a avut loc... nu, desigur. Se ia individualizat şi sub aspect critic fiecare pacient în parte, fiindcă aceeaşi persoană la un anumit interval poate să fie şi responsabilă, iar la altă perioadă de timp - iresponsabilă”, spune Vasile Cazacu. Acesta ne-a declarat că participă la procese de judecată în cazul în care este citat de judecător sau de una dintre părţi.
Acesta afirmă că nici judecătorii nu au tot timpul pregătirea necesară pentru a lua decizii corecte în cauzele cu implicarea persoanelor cu dizabilităţi psihosociale. „Uneori, judecătorii, probabil din considerente umane, iau decizii greşite în procedura de alegere a măsurii preventive aplicate acestor persoane şi a procedurii de dispunere şi efectuare a expertizei psihiatrice.
În cazurile persoanelor bolnave mintal, care nu au avut discernământ la momentul faptei şi recunoscute iresponsabile de fapta comisă pe motiv de boală psihică, există lacune şi în perioada postexpertiză. Astfel, în perioada asta, de la declararea iresponsabilităţii până la emiterea unei sentinţe persoana care are o dizabilitate psihosocială nu poate fi supusă forţat tratamentului, dar, totodată, deşi prezintă pericol pentru sine şi/sau societate pe motiv de boală psihică, totuşi, nu este binevenită deţinerea ei în arest preventiv. Există un vid legislativ în acest sens”, mărturiseşte Vasile Cazacu.
Într-un răspuns remis în adresa Centrului de Investigaţii Jurnalistice, semnat de Nicolae Clima, şeful Inspecţiei Judiciare (IJ) din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), se arată că instituţia nu are competenţe de a da apreciere hotărârilor adoptate de instanţele judecătoreşti. „Conform art. 114-115 din Constituţie, justiţia se înfăptuieşte de către instanţele judecătoreşti, Curţile de Apel şi Curtea Supremă de Justiţie. Competenţe de a da apreciere hotărârilor au instanţele ierarhic superioare în ordinea respectării căilor de atac”, subliniază Nicolae Clima. Totuşi, acesta spune că în privinţa a două dintre cele mai răsunătoare cazuri cu implicarea unor persoane cu dizabilităţi psihosociale, IJ s-a autosesizat. „Referitor la cazul Brăguţă, vă comunicăm că Inspecţia a contestat hotărârea în privinţa judecătorului Iurie Obadă, chestiune care va fi examinată în cadrul şedintei plenare a CSM-ului. Vizavi de cazul femeilor violate la internatul psihoneurologic din Bălţi, IJ s-a autosesizat şi a făcut verificări. Dosarul în prezent se află în proces de examinare la Curtea de Apel Bălţi”, se mai arată în răspunsul şefului IJ.
Probleme grave şi în cazul justiţiei pentru persoanelor cu dizabilităţi psihosociale suspectate de săvârşirea unor infracţiuni
Codul de Procedură Penală stipulează că, dacă este suspectată o maladie psihică în cazul unei persoane în privinţa căreia se efectuează urmărirea penală şi care se află în stare de arest, judecătorul de instrucţie dispune, în temeiul demersului procurorului, internarea ei în instituţia psihiatrică, adaptată pentru deţinerea persoanelor arestate. În acelaşi timp, arestul preventiv trebuie revocat fiind dispusă efectuarea unei expertize psihologico-psihiatrice.
Deşi legea spune că pentru efectuarea expertizei psihiatrice, persoanele cărora le-a fost aplicată măsura preventivă sub formă de arest preventiv sunt spitalizate în secţiile instituţiei publice de expertiză judiciară special utilate în acest scop, în Republica Moldova astfel de instituţii nu există.
În acelaşi timp, avocatul Dumitru Sliusarenco susţine că la această etapă intervine un vid legislativ. „Atunci când eşti lipsit de libertate, trebuie să existe un mecanism de control. În cazul persoanelor cu dizabilităţi psihosociale, Codul de Procedură Penală indică faptul că despre ameliorarea stării sănătăţii persoanei internate în instituţia psihiatrică, administraţia instituţiei înştiinţează imediat procurorul care conduce urmărirea penală în cauza respectivă. Dar ce se întâmplă dacă boala de care suferă persoana este pe toată viaţa? Mai mult ca atât, în instituţia psihiatrică nu poţi să-i administrezi tratament forţat până nu există sentinţă, dar poate dura mai mult timp până aceasta este pronunţată. Şi ne pomenim că un om potenţial periculos este plasat cu alte persoane cu dizabilităţi psihosociale care nu sunt periculoase, şi el prezintă pericol pentru toţi acolo, nu primeşte niciun fel de tratament şi stă pe un termen nedeterminat. E un nonsens total”, subliniază apărătorul.
Fără pază de jumătate de an
Atât în cazul victimelor, cât şi în cazul suspecţilor, expertiza psihologico-psihiatrică este efectuată la Serviciul expertiză psihiatrică medico-legală. Sediul acestuia se află în orăşelul Codru, într-un imobil luat în arendă de la Spitalul de Psihiatrie. Porţile sunt ruginite, tavanul din hol este găurit, iar edificiul nu a fost reparat niciodată în ultimii 28 de ani. Aici au avut loc doar lucrări de reparaţie cosmetică.
Odată cu intrarea în vigoare a legii cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar, adoptată la sfârşitul anului 2016, la instituţia respectivă a dispărut paza, asta deşi unii din cei care vin aici au comportament extrem de agresiv. „Când a intrat în vigoare legea au zis că poliţia nu mai păzeşte. În lege e scris că nu trebuie poliţia să păzească, instituţiile publice vor fi păzite de serviciul Paza de Stat. Poliţia şi-a luat «geamantanul» şi automatele şi a plecat. Însă, conform atribuţiilor, Paza de Stat are dreptul să păzească numai obiectivele comerciale. Dar legiuitorul din Parlament nu a luat în consideraţie acest fapt. Timp de două luni a fost închisă secţia, a fost sistată activitatea. Abia după ce am fost în audienţă la ex-viceministrul Anatolie Munteanu au fost trimişi aici angajaţi de la Departamentul Instituţiilor Penitenciare (DIP). De jumătate de an ei se află provizoriu aici”, spune Vasile Cazacu, şeful instituţiei.
Cu toate acestea, reprezentanţii DIP-ului nu au dreptul să intervină în cazul în care vreun inculpat ar avea un comportament violent. „Ei păzesc doar o secţie, unde sunt arestaţii, înainte carabinierii păzeau întreg teritoriul. În prezent aici sunt două persoane, dar dacă au un comportament ostil, agresiv, chiar dacă este atacat cineva din personalul medical-sanitar, ei nu vor să intervină motivând, că nu au împuterniciri de a aplica forţa fizică, inclusiv de a curma acţiunile violente şi agresive, pentru că ei pot doar să sune la 902. Poliţia o să vină peste cinci ore, între timp pe câţi îi omoară aici în secţie? DIP-ul nu are dreptul să aplice forţa fizică. În acelaşi timp, nici medicii nu au posibilitatea să imobilizeze pacienţii, nu avem tranchilizante, pentru că legea ne interzice să-i tratăm aici. Încercăm să evităm astfel de cazuri”, a conchis Vasile Cazacu.
Un vacuum legislativ pune în pericol viaţa unor oameni
Dacă în urma expertizei inculpatul a fost declarat iresponsabil, el este absolvit de pedeapsă şi plasat într-o instituţie psihiatrică, unde este silit să facă tratament. În instituţia respectivă acesta este ţinut sub pază, deoarece, fiind în faza acută a bolii, prezintă un pericol social sporit. Dacă însă inculpatul nu a fost declarat iresponsabil după efectuarea expertizei, dar are totuşi o dizabilitate psihosocială, acesta se întoarce înapoi în penitenciar, ceea ce îi poate agrava situaţia. „Omul revine într-un mediu criminal cel puţin până la prima şedinţă de judecată. În cazul în care sentinţa este atacată la instanţele superioare asta durează luni şi în timpul ăsta persoana respectivă se află în mediul criminal de ordin comun. Este un vacuum legislativ. Chiar şi după ce se întorc în locurile de detenţie noi recomandăm măsuri de reabilitare, din păcate însă nu este doar un vid legislativ, dar şi lipsă de posibilităţi, fiindcă ani în şir instituţiile penitenciare nu aveau măcar un psihiatru la zeci de mii de deţinuţi, dintre care multe mii sufereau de tulburări psihice care nu exclud responsabilitatea”, recunoaşte Vasile Cazacu, şeful Serviciului expertiză psihiatrică medico-legală.
Ce a schimbat cazul Brăguţă
Hibele sistemului au fost scoase la iveală de cazul lui Andrei Brăguţă, tânărul cu dizabilităţi psihosociale, care a decedat după ce a fost bătut în izolator.
Potrivit şefului serviciului expertiză psihiatrică medico-legală, cazul Brăguţă a schimbat modul în care acţionează actorii implicaţi în actul justiţiei.
„Între iniţierea anchetei şi dispunerea expertizei poate trece între o săptămână şi şase luni. Asta ţine de poliţie, Procuratură şi instanţa de judecată. Părerea mea ca expert este că până la acest caz exista o tendinţă ca procurorii sau ofiţerii de urmărire penală să solicite dispunerea unei expertize la o perioadă tardive a anchetei, chiar dacă existau dubii vizavi de integritatea psihică a persoanelor cercetate. Acest fapt defavoriza acest contingent cu nevoi speciale, pentru că un bolnav psihic este periculos şi pentru ceilalţi deţinuţi, şi totodată este nociv însuşi anturajul interlop pentru el. O persoană cu dizabilităţi psihosociale nu poate fi abordată ca un om care are tendinţe antisociale prin personalitatea sa şi nu din cauza maladiei. Mai mult decât atât, atunci când un bolnav este plasat într-un mediu atât de agresiv, aproape inevitabil aceasta îi agravează boala care poate până atunci a fost într-o formă latentă. Acum foarte prompt reacţionează, în primul rând procurorii – la cel mai mic dubiu vizavi de integritatea psihică merg la judecătorul de instrucţie şi ridică mandatul de arestare şi persoana este internată în spitalul de psihiatrie până la momentul dispunerii expertizei. Pe de altă parte, mi se creează impresia că până la Brăguţă a fost o atitudine mai pasivă sau mai puţin interesată faţă de cazurile respective şi din partea judecătorilor”, menţionează Vasile Cazacu.
Jurnal.md
