În luna august anul trecut, avocaţii lui Veaceslav Palton declarau pentru presă că în instanţă clientul lor a depus mărturii în care spune că beneficiarul miliardului furat este Vladimir Plahotniuc, iar în procesul-verbal al şedinţei era menţionat numele ”Filat”.

Într-adevăr, în documentul scris de Eugeniu Garbuz este trecut numele ”Filat”. Iată fragmentul din acel proces-verbal: ”Organul de urmărire penală nici nu a încercat să facă lumină pe cazul dat. Luarea unui credit nu este o încălcare de lege, este un fapt legal. Banii luaţi în credit s-au întors în aceeaşi zi sau cel târziu în a doua zi. Domnul Filat a fost beneficiarul final al tuturor banilor”.

API a solicitat de la Judecătoria Chişinău o explicaţie privind măsurile luate de instituţie în privinţa erorii comise de către grefierul Eugeniu Garbuz. Într-un răspuns semnat de către Dorin Dulgieru, vicepreşedintele Judecătoriei Chişinău (sediul Buiucani), se spune: ”grefierul Garbuz Eugeniu a depus explicaţii şi, totodată, în privinţa acestuia a fost sesizată Comisia de disciplină din cadrul Judecătoriei Chişinău pentru iniţierea procedurii de constatare în acţiunile ultimului a abaterii disciplinare. Despre rezultatele examinării veţi fi informată suplimentar”.

Până acum, Eugeniu Garbuz nu a făcut declaraţii publice referitor la această greşeală. L-am căutat la birou pentru un comentariu, însă responsabili de la Judecătorie ne-au informat că grefierul şi judecătorul cu care acesta lucrează, Vitalie Budeci, nu au telefon în birou şi că vom putea vorbi cu el doar dacă vom veni în audienţă. Moldova Curată va reveni într-un alt material cu reacţia grefierului şi cu informaţii despre finalitatea anchetei interne pornite pe numele lui Eugeniu Garbuz.

Sancţiunile disciplinare: de la avertisment la destituirea din funcţie

Legea privind statutul şi organizarea activităţii grefierilor din instanţele judecătoreşti prevede că grefierul trebuie să fie echidistant în activitatea sa. Astfel, actul legislativ arată că ”grefierul are obligaţia să-şi îndeplinească atribuţiile în mod profesional, imparţial şi cu fidelitate, în condiţiile legii, şi să se abţină de la orice faptă care ar putea prejudicia interesele persoanelor fizice sau juridice ori prestigiul justiţiei”.

Aceeaşi lege mai spune că sancţiunile disciplinare şi modul lor de aplicare în cazul grefierului sunt aceleaşi ca şi în cazul funcţionarului public, fiind vorba de: avertismentmustraremustrare asprăsuspendarea dreptului de a fi promovat în funcţie în decursul a doi anisuspendarea dreptului de a fi avansat în trepte de salarizare pe o perioadă de la unu la doi ani şidestituirea din funcţia publică.