Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală pe numele celor trei inculpaţi şi a expediat cauza penală în judecată.

Potrivit actului de inculpare, în cursul anului 2012, indivizii construit în mod neautorizat şi cu abateri de la normele în construcţii, etaje suplimentare la trei blocuri pe care urmau să le construiască pe strada Alexandru cel Bun 115 din Chişinău. Astfel, aceştia au încheiat ilegal 71 de contracte.
Astfel, inculpaţii au încasat nejustificat de la investitori mai bine de 52 milioane de lei, imobilele nefiind date nici până astăzi în exploatare. 

Mai mult, în perioada anilor 2014 - 2015, inculpaţii au utilizat o parte din mijloacele băneşti, încasate de la investitori, utilizându-i în scopuri personale. În total, potrivit estimărilor, suma prejudiciilor cauzate prin acţiunile acestora constituie 101 milioane de lei.

Totodată, în privinţa acestor inculpaţi mai există alte două cauze penale pe fapte similare privind delapidarea banilor în sumă de 300 mii de euro pentru construcţia spaţiilor locative de pe strada Cuză Vodă din sectorul Botanica şi strada Sfântul Andrei din sectorul Râşcani al capitalei.

Astfel, inculpaţii riscă o amendă de la 1.350 până la 2.350 de unităţi convenţionale sau până la şase ani de închisoare, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii pe un termen de la 2 la 5 ani.