Sentinţa a fost pronunţată astăzi de Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

Potrivit anchetei, Iurie Chirinciuc, în complicitate cu alte persoane, ar fi exercitat presiuni unei companii câştigătoare a licitaţiilor finanţate de Banca Europeană de Investiţii (BEI) cu scopul de a o constrânge să cedeze o parte din volumul de lucru unor agenţi economici afiliaţi.

În perioada 2016-2017, ministrul şi şeful Administraţiei drumurilor ar fi creat impedimente agentului economic câştigător prin neavizarea unor acte pentru executarea lucrărilor, prin tergiversarea aprobărilor de la MTID şi ASD, precum şi prin somarea acestuia de a încheia subcontracte cu firme apropiate funcţionarilor.

Astfel, în calitate de beneficiar al proiectului R6 M1 Ialoveni RSP/W6/05 (proiect finanţat de BEI), Administraţia de Stat a Drumurilor, reprezentată de directorul general interimar, a angajat un inginer-supervizor internaţional pentru relaţia contractor-beneficiar. În pofida faptului că inginerul-supervizor trebuia să obţină aprobarea beneficiarului doar în cazuri excepţionale, şeful ASD l-a somat să ceară aprobarea pentru toate lucrările din cadrul proiectului. 

În perioada anchetei, Iurie Chirinciuc s-a aflat aproape două luni în arest preventiv, iar începând cu 14 iulie a fost plasat sub control judiciar.