După ce la şedinţa anterioară completul i-a permis lui Veaceslav Platon să examineze procesele verbale din prima instanţă, ieri, afaceristul şi avocaţii săi au mai solicitat timp pentru a studia înscrisurile, dar şi cele aproape 300 de ore de înregistrări audio. Cererea a fost însă respinsă, fapt care a generat recuzarea judecătorilor. Unul dintre avocaţii lui Platon afirmă că în cadrul instanţei de fond au fost falsificate mai multe declaraţii.

Despre beneficiarul banilor furaţi din sistemul bancar, Platon a vorbit la o şedinţă din decembrie 2016.

Declaraţiile lui Platon nu se regăsesc, însă, în procesul verbal al şedinţei. Mai mult, în loc de numele lui Vladimir Plahotniuc, apare numele fostului premier Vladimir Filat. Apărătorul a precizat că vor fi depuse obiecţii cu privire la procesele verbale în instanţa de fond, dar şi că va fi sesizată Procuratura Generală.

Ulterior, cererea de recuzare depusă de unul dintre avocaţii lui Platon a fost respinsă, iar dosarul a revenit la completul iniţial. În timpul şedinţei, completul a mai primit de două ori vot de neîncredere, însă rezultatul a fost acelaşi. În cadrul procesului, procurorul de caz şi-a susţinut apelul, însă acesta şi-ar fi schimbat poziţia pe care a avut-o în prima instanţă cu privire la sechestrul aplicat pe acţiunile mai multor companii de asigurări.

După şedinţă, procurorul anticorupţie Andrei Baeşu a fugit de ochii presei, ieşind prin uşa din spate a sălii de judecată. Grefierul care a întocmit procesele verbale în dosarul Platon Eugen Garbuz nu a răspuns la telefon pentru a comenta afirmaţiile avocaţilor. În aprilie, Veaceslav Platon a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari în dosarul fraudelor de la Banca de Economii. Lui Platon i-au fost sechestrate bunuri în valoare de peste 800 de milioane de lei, iar banii urmează să fie încasaţi de către Banca de Economii.