A fost prelungit mandatul de arestare pe numele lui Dorin Chirtoacă

A fost prelungit mandatul de arestare pe numele lui Dorin Chirtoacă
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 10.08.2017 15:31
Mandatul de arestare la domiciliu pe numele lui Dorin Chirtoacă a fost prelungit cu încă 30 de zile. Decizia a fost luată astăzi de magistraţii de la Judecătoria municipiul Chişinău, sediu Buiucani.

Avocaţii lui Chirtoacă au anunţat că vor contesta decizia judecătorilor.

Precizăm că Dorin Chirtoacă a fost pus sub învinuire în dosarul parcărilor cu plată din capitală. Reprezentanţii CNA spun că Chirtoacă i-ar fi dat indicaţii viceprimarului capitalei, care era preşedinte al Comisiei de selectare a companiilor ce urmau să implementeze proiectul parcărilor în municipiul Chişinău, să semneze contractul cu firma EME PARKLEITSYSTEM GmbH fără avizul Consiliului municipal.

Totodată, CNA susţine că primarul municipiului Chişinău a avizat pozitiv certificatele de urbanism pentru proiectarea lucrărilor, în conformitate cu contractul de parteneriat public-privat dintre Primăria municipiului Chişinău şi compania respectivă.
 
La rândul său, această companie ar fi devenit câştigătoare în urma unor acţiuni concertate dintre responsabili din Primăria capitalei, agenţi economici şi omul de afaceri care gestiona din umbră această companie.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI