CSM a declarat-o pe Domnica Manole incompatibilă cu funcţia de judecător şi cere şefului statului demiterea ei

CSM a declarat-o pe Domnica Manole incompatibilă cu funcţia de judecător şi cere şefului statului demiterea ei
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 04.07.2017 11:55
Consiliul Superior al Magistraturii a decis astăzi că Domnica Manole este incompatibilă cu funcţia de judecător. Astfel, membrii CSM propun şefului statului demiterea magistratei.

Decizia a fost luată în baza avizelor Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) cu privire la judecătoarea Curţii de Apel Chişinău Domnica Manole. 

Menţionăm că Serviciul de Informaţii şi Securitate a emis două avize în privinţa Domnicăi Manole, dintre care al doilea a fost chiar la cererea judecătoarei. Se invocă factori de risc în activitatea magistratei, abateri la mai multe dosare, inclusiv la decizia de a obliga Comisia Electorală Centrală să organizeze referendumul de modificare a Constituţiei, iniţiat de Platforma Civică Demnitate şi Adevăr.

Informaţiile enunţate de SIS au fost calificate de către Domnica Manole drept un fals prin care se urmăreşte atât reducerea ei la tăcere, cât şi a întregului sistem judecătoresc. Magistrata a contestat în instanţă documentele de la SIS, însă judecătorii au refuzat să examineze demersurile, întrucât avizele consultative nu ar fi acte administrative. Solicitat pentru reacţii la acuzaţii, serviciul de presă al SIS a răspuns laconic că avizul a fost emis în conformitate cu legea.

Amintim că acum un an CSM i-a permis Procuraturii Generale să iniţieze urmărirea penală a Domnicăi Manole, în urma deciziei de a obliga Comisia Electorală Centrală să organizeze referendumul de modificare a Constituţiei. Hotărârea a fost atacată la Curtea Supremă de Justiţie şi se află încă în examinare. Decizia consiliului a fost criticată de reprezentanţi ai societăţii civile şi a provocat nedumerirea Delegaţiei Uniunii Europene şi a Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Chişinău. Şi membrii Comitetului ONU pentru Drepturile Omului au dezbătut subiectul şi s-au arătat îngrijoraţi de acest caz.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI