VIDEO

Ghimpu, despre dosarul lui Chirtoacă: Şalaru, Dodon şi Plahotniuc - persoanele interesate de distrugerea Partidului Liberal şi a primarului

Ghimpu, despre dosarul lui Chirtoacă: Şalaru, Dodon şi Plahotniuc - persoanele interesate de distrugerea Partidului Liberal şi a primarului
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 19.07.2017 19:54
Şalaru, Dodon şi Plahotniuc sunt persoanele interesate de distrugerea Partidului Liberal şi a primarului capitalei, Dorin Chirtoacă. Declaraţia a fost făcută de către liderul PL, Mihai Ghimpu, în cadrul unei conferinţe de presă, la care a vorbit despre cauza penală intentată pe numele nepotului său. Ghimpu afirmă că dosarul este unul politic. 

În cadrul conferinţei, Ghimpu declarat că până acum a evitat să vorbească despre dosarul intentat pe numele lui Chirtoacă pentru a nu prejudicia ancheta, însă acum este gata să dea cărţile pe faţă. Cu toate acestea, liderul PL a făcut unele aluzii, fără a preciza însă despre ce este vorba.

Totuşi, Ghimpu nu a ezitat să aducă mai multe critici la adresa guvernării din care a făcut parte până nu demult.

„Mie mi-i ruşine că avem astfel de procurori şi ne lăudăm cu reforma Procuraturii”, a mai declarat Ghimpu.

Procurorul de caz Dumitru Robu a refuzat să comenteze afirmaţiile lui Mihai Ghimpu, iar purtătorul de cuvânt al lui Igor Dodon a declarat că doar Dorin Chirtoacă este de vină pentru ceea ce i se întâmplă. Anatol Şalaru nu a răspuns la telefon pentru a oferi o reacţie, iar ofiţerul de presă al Partidului Democrat, Vitalie Gamurari, a spus că este poziţia lui Mihai Ghimpu, pe care nu vrea să o comenteze. 

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI