După ce unul dintre avocaţii lui Platon a cerut rezilierea temporară a contractului cu acesta, iar alţii doi s-ar afla în concediu, instanţa a solicitat serviciile a doi avocaţi din oficiu. La şedinţa de astăzi, Veaceslav Platon a anunţat că renunţă la ei, întrucât şi-a angajat un apărător nou. Este vorba despre Liliana Leancă, care urma să-şi prezinte poziţia cu privire la conexarea dosarului cu privire la tentativa de escrocherie cu cel de corupere a mascaţilor de la Pantera. Leancă a solicitat instanţei timp să studieze materialele dosarului, iar Galina Moscalciuc a hotărât că o oră şi jumătate este suficient pentru acest lucru.

După ce şedinţa a fost reluată, noua avocată a declarat că nu a reuşit să examineze documentele şi a mai cerut timp. Judecătoarea a hotărât însă să-i întoarcă în proces pe avocaţii din oficiu pentru ca aceştia să decidă cu privire la conexarea dosarelor. După ce unul dintre apărători s-a prezentat, Liliana Leancă a solicitat recuzarea Galinei Moscalciuc. Cererea a ajuns la judecătorul Sergiu Lazari, care a respins-o. Dosarul a revenit la Moscalciuc, iar în scurt timp judecătoarea a decis cu privire la solicitarea procurorului.

Ulterior, judecătoarea a anunţat întreruperea şedinţei până pe 25 iulie, timp în care avocata lui Platon urmează să studieze cauza penală. Liliana Leancă a evitat discuţiile cu presa, însă apărătorul unui presupus complice de-al lui Platon a declarat că nu cunoaşte cea de-a doua cauză penală care a fost conexată, însă a vorbit despre învinuirea adusă clientului său.

Potrivit acuzatorilor de stat, deţinând pachetul majoritar al mai multor companii de asigurări, Veaceslav Platon ar fi intenţionat să sustragă milioane de lei de pe conturile acestora. El ar fi acţionat în complicitate cu două persoane. Una dintre acestea se află în arest preventiv, iar alta - sub control judiciar. Procurorii spun că pentru infracţiunea comisă inculpaţii riscă până la 15 ani de închisoare. Totodată, la sfârşitul lunii mai, acuzatorii de stat au expediat în judecată un dosar în care Platon este învinuit că în timpul unei discuţii cu doi angajaţi de la „Pantera”, le-ar fi promis apartamente în capitală, automobile sau câte cinci mii de euro pentru a-i permite acţiuni interzise în cadrul întâlnirilor cu avocaţii, dar şi pentru a avea acces la un telefon mobil.