Într-un document semnat de şeful Centrului Naţional Anticorupţie, Viorel Chetraru, lui Nistor Grozavu i se solicită copii autentificate ale certificatelor de urbanism, autorizaţii de construcţie şi schimbare a destinaţiilor eliberate mai multor agenţi economici. Totodată, Chetraru cere setul de documente privind amenajarea parcului Valea Trandafirilor, dar şi autorizaţiile de amplasare a panourilor publicitare eliberate pentru un anumit SRL. La punctul patru se regăseşte solicitarea cu privire la autorizaţiile de funcţionare şi amplasare a unor tarabe la care se vinde cafea şi în spatele cărora ar sta fratele primarului, Lucian Chirtoacă, dar şi informaţii similare cu privire la gheretele unei companii. Lui Grozavu i se mai cere să prezinte lista asistentelor lui Chirtoacă, precum şi contractul de muncă şi fişa de post în cazul şefei Direcţiei Funciare din cadrul Primăriei.

Documentul a fost făcut public pe o reţea de socializare de către liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu. Acesta susţine că instituţiile de drept nu au probe în dosarul parcărilor cu plată, în care este învinuit Chirtoacă, şi caută cu disperare informaţii cu privire la activitatea primarului.

Reprezentanta Serviciului de presă al CNA a spus că interpelarea a fost făcută în baza informaţiilor apărute în dosarele iniţiate anterior. Viceprimarul capitalei Nistor Grozavu a declarat că la unele solicitări ale Centrului a răspuns deja şi că nu ştie dacă vor fi depistate nereguli în urma acestor verificări.

Precizăm că primarul capitalei este cercetat pentru trafic de influenţă în dosarul parcărilor cu plată. El a fost reţinut în seara zilei de 25 mai. În aceeaşi cauză figurează mai mulţi funcţionari publici şi oameni de afaceri, printre care: viceprimarul Nistor Grozavu, eliberat sub control judiciar, secretarul Consiliului Municipal, Valeriu Didencu, şeful Direcţiei Transport, Igor Gamreţchi, şi fostul consilier Ghenadie Ivaşcenco. Ultimii trei se află în arest la domiciliu, iar consilierul municipal şi directorul general al CFM Iurie Topală este cercetat în stare de libertate.