Individul care a ucis şi incendiat un taximetrist din capitală, trimis după gratii

Individul care a ucis şi incendiat un taximetrist din capitală, trimis după gratii
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 26.06.2017 09:44
Individul care în vara anului trecut a ucis un taximetrist din capitală, după care l-a incendiat pe un câmp din raionul Dubăsari, a fost condamnat.

Potrivit procurorilor, în august 2016, taximetristul a preluat o comandă într-o localitate din raionul Dubăsari. În timpul deplasării, între client şi taximetrist s-a iscat o ceartă.

„Pasagerul de 26 ani, originar din raionul Orhei, a lovit şoferul cu un obiect din metal, victima decedând pe loc. După asta, inculpatul a incendiat cadavrul taximetristului, lăsându-l pe un câmp din apropierea satului Molovata, raionul Dubăsari, însuşind automobilul victimei”, se arată într-un comunicat.

Astfel, individul a fost trimis după gratii pentru 15 ani, cu încasarea în interesul succesorilor părţii vătămate a sumei de 1 051 000 de lei drept prejudiciu moral şi material cauzat prin infracţiune.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI