Dosarul Petrenco: Procurorii cer pedeapsă cu executare

Dosarul Petrenco: Procurorii cer pedeapsă cu executare
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 23.06.2017 20:27
Procurorii au solicitat astăzi, la Judecătoria Chişinău cu sediul în sectorul Râşcani, pedepse cu executare pentru membrii aşa-numitului grup Petrenco. Avocatul fostului deputat susţine că această cerinţă contravine legislaţiei, întrucât acuzatorii de stat nu au prezentat argumente care să le dovedească vinovăţia.

Şi de această dată, la şedinţă au asistat reprezentanţii mai multor misiuni diplomatice şi organizaţii internaţionale. 

Câte trei ani şi jumătate de închisoare pentru ex-deputatul Grigore Petrenco şi activistul Mihail Amerberg, dar şi amenzi de 25 de mii de lei. Sunt pedepsele cerute de procurori.

În privinţa activiştilor Vladimir Jurat, Alexandru Roşco, Oleg Buznea, Pavel Grigorciuc şi Andrei Druzi ei au solicitat trei ani de puşcărie, pentru Iurie Cudinov patru ani şi jumătate, iar Sergiu Ivanciuc să fie condamnat la patru ani şi nouă luni.

Grigore Petrenco spune că cererea procurorilor este ilegală şi că ar fi dictată de actualul regim de guvernare.

La şedinţa de judecată au asistat reprezentanţi ai OSCE, ai Delegaţiei UE şi ai ambasadelor Franţei, Germaniei şi Suediei. Amintim că fostul deputat şi alţi opt participanţi la un protest în faţa Procuraturii Generale au fost reţinuţi pe 6 septembrie 2015, fiind învinuiţi de dezordini în masă.

După şase luni de detenţie în Penitenciarul nr. 13, în februarie 2016, ei au fost plasaţi în arest la domiciliu, iar din aprilie trecut sunt cercetaţi sub control judiciar.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI