Astfel, 15 persoane au fost escortate la CNA în calitate de bănuiţi, iar 3 din acestea au fost plasate în izolator pentru 72 de ore.

Operaţiunile au vizat manageri de proiecte, finanţate de UE, şi mai mulţi agenţi economici care ar fi acţionat în complicitate cu scopul de a însuşi mijloace financiare în proporţii deosebit de mari. Printre reţinuţi sunt administratori ai 3 agenţi economici, alţi 12 angajaţi şi şefi de companii fiind escortaţi la CNA pentru audieri suplimentare şi aducerea la cunoştinţă a ordonanţei de bănuit.

Patru persoane, suspectate că au organizat şi implementat schema  de însuşire a banilor din proiectele europene, urmează să fie anunţate în căutare.

Potrivit informaţiilor, în perioada 2011-2012, experţii internaţionali au elaborat pentru Consiliul raional Criuleni două proiecte cu impact asupra mediului înconjurător şi de îmbunătăţire a condiţiilor de trai a localnicilor care au fost acceptate cu un buget de 5 000 000 de euro. Astfel, Consiliul raional Criuleni a devenit partener şi beneficiar al proiectului CRING, iar în cel de-al doilea proiect – CBC RUR Waste – aplicant, beneficiar şi semnatar al contractelor de grant cu Uniunea Europeană. 

Pentru implementarea proiectului, care prevedea combaterea eroziunii solului şi soluţionarea problemei degradării terenurilor, finanţatorii europeni au alocat 90 000 de euro, iar Consiliul raional Criuleni – 300 000 de lei din bugetul public.

În alt caz, proiectul CBC RUR Waste a fost iniţiat pentru a construi în satul Hruşova un depozit de deşeuri menajere, iar pentru lucrări, UE a oferit un grant de 1 300 000 de euro şi 2 500 000 de lei au fost alocaţi de Consiliul raional Criuleni.

Ulterior, în scopul delapidării banilor, ex-preşedintele raionului, în complicitate cu managerii proiectului şi un şir de agenţi economici, au însuşit mijloace financiare în proporţii deosebit de mari. Pentru a camufla acţiunile infracţionale, aceştia achiziţionau bunuri şi servicii la preţuri majorate, iar în mare parte tranzacţiile despre cumpărarea unor mărfuri sau servicii erau doar pe hârtie.

Unul dintre agenţii economici este vizat într-un alt dosar. Bănuiţii riscă până la 15 ani de închisoare.