„După prezentarea succeselor reformei în sectorul justiţiei şi lupta cu fenomenul corupţiei, a avut un dialog constructiv cu Rebecca Harms, reprezentanta delegaţiei Euronest. Informaţiile apărute în presă în privinţa sa sunt false, din surse nesigure, ce au trezit mai multe speculaţii. În abordarea subiectului, nu mi-am permis să ofensez, să am un discurs denigrator, să fiu violent verbal sau emotiv peste limită la şedinţa din 22 mai 2017 de la Parlament. Am dialogat discret cu doamna europarlamentar. Nu am acuzat pe nimeni, ba chiar am invitat-o să cooperăm în continuare pe aceste cazuri”, se spune într-un comunicat de presă al Ministerului Justiţiei.

Amintim că, potrivit informaţiilor din sursele preşedintei Fundaţiei Open Dialog, în cadrul şedinţei Comitetului Parlamentar de Asociere UE-RM Vladimir Cebotari şi-ar fi ieşit din pepeni când a fost întrebat de europarlamentari despre persecuţiile politice ale regimului, mai ales împotriva celor care informează europarlamentarii despre situaţia din RM. Şi asta după ce europarlamentarii Rebecca Harms şi Andzhey Gzhib au întrerupt raportul lui Cebotari despre „reformele sclipitoare” şi au propus ca discuţiile să se concentreze pe excluderea persecutării politice a disidenţilor, menţionând că lista celor vizaţi de represiuni este una impunătoare. În replică, ministrul Justiţiei ar fi început să strige şi să-i acuze indirect pe cei prezenţi că „apără criminali”.

„Eurodeputaţii au încercat să-i aducă aminte lui Cebotari că ministrul Justiţiei nu poate să învinuiască pe nimeni în lipsa unei sentinţe, cu atât mai mult să reacţioneze atât de emotiv. Drept răspuns, ministrul înfuriat a... fugit. Un astfel de comportament a consolidat opinia delegaţiei Parlamentului European privind necesitatea îngheţării următoarei tranşe a ajutorului macro-financiar. Acest lucru a devenit evident pentru toţi cei prezenţi. La fel a devenit clar că Plahotniuc şi anturajul său se vor răzbuna pe Ana Ursachi şi pe toţi activiştii care au informat deputaţii europeni despre situaţia politică din Moldova”, a declarat preşedinta Fundaţiei Open Dialog.