Procurorul ar fi solicitat 20 de mii de lei în schimbul încetării urmăririi penale unui individ care era cercetat pentru furt. 

Acesta a fost reţinut preventiv chiar în centrul oraşului Edineţ, în prezent, fiind cercetat în stare de arest la domiciliu. Inculpatul de 42 de ani, care activa în cadrul organelor procuraturii din 1998, a fost suspendat din funcţie.

Pentru această infracţiune, norma penală prevede închisoare de la 7 la 15 ani cu amendă în mărime de la 8000 la 10000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.