Potrivit denunţătorului, individul ar fi pretins şi primit mijloace financiare şi bunuri în sumă de peste 9 000 de euro, iar ulterior a continuat să extorcheze 10 000 de euro pentru a influenţa judecătorii din cadrul Curţii de Apel Chişinău în vederea eliberării din arest a unui tânăr.

Iniţial, acesta s-a eschivat, fiind dat în căutare. El a fost arestat şi se află în Izolatorul de detenţie provizorie al MAI pentru 30 de zile.

Individul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la şapte ani sau amendă în mărime de până la 6000 unităţi convenţionale - echivalentul sumei de 300 000 de lei.