După eliberare, avocatul primarului a declarat că apărarea va cere şi anularea mandatului de arestare la domiciliu.

Vicepreşedintele Partidului Nostru, Ilian Caşu a declarat că „acest dosar este fabricat, şi nu are nimic în comun cu norma legală”.

În acest context, Valentin Cimpoieş a adresat un  mesa către toţi primarii din ţară. „Nu trebuie să vă înjosiţi şi să credeţi tot ceea ce vă promit”,  a spus edilul.  

Alesul local a fost reţinut pe 17 martie şi în aceeaşi zi a primit 30 de zile de arest preventiv. Potrivit Inspectoratului General de Poliţie, el este cercetat pentru neglijenţă în serviciu într-un dosar în care un tată îşi obliga fiica de 13 ani să presteze servicii sexuale contra plată. Mai exact, edilul este învinuit că nu a întreprins nimic pentru a stopa abuzul. 

Reţinerea lui Valentin Cimpoieş care a candidat pe listele Partidului Nostru este calificată de colegii săi de partid drept un act de răfuială politică.

Unul dintre apărătorii lui Cimpoieş declară că acuzaţia care i se aduce - neglijenţă în serviciu - nu este motivată, iar primarul ar fi acţionat conform legii. 

Reţinerea lui Valentin Cimpoieş s-a lăsat cu proteste şi confruntări între poliţişti şi localnici din Basarabeasca. Vineri, 17 martie, în biroul lui Valentin Cimpoieş au fost efectuate percheziţii, care au durat câteva ore.

Poliţiştii, printre care şi mascaţi, au blocat zona, însă în faţa Primăriei Basarabeasca s-au adunat mai mulţi localnici pentru a manifesta împotriva escortării edilului. Protestul a degenerat în confruntări cu poliţiştii, iar unii oameni s-au aruncat chiar sub roţile maşinii în care era Cimpoieş, pentru a-i bloca trecerea.