Demersurile procurorilor cu privire la emiterea mandatelor de arestare au ajuns la judecătoarea Elena Costiuc. Coincidenţă sau nu, dar cu doar câteva minute înainte de a fi examinată prima cerere a acuzatorilor, Costiuc a fost vizitată de ex-preşedintele fostei Judecătorii Centru, Ion Ţurcan, în prezent judecător al instanţei capitalei. Întrebat dacă vizita sa are legătură cu demersurile pe care le va examina Costiuc, Ţurcan a negat totul.

Pe rând, în faţa instanţei au compărut opt bărbaţi suspectaţi în cazul presupusei tentative de omor a oligarhului. Unul dintre ei le-a declarat jurnaliştilor că cineva i-ar fi întins o cursă. „Este o absurditate. Este o minciună. Totul este o invenţie! E o invenţie! Mi-a fost întinsă o cursă”, a spus suspectul.

Unul dintre învinuiţi nu a fost escortat la pronunţarea hotărârii, întrucât s-ar fi simţit rău şi ar fi avut nevoie de îngrijiri medicale.

Ulterior, judecătoarea şi-a anunţat decizia: câte 30 de zile de arest preventiv pentru suspecţi.

Doi dintre avocaţii suspecţilor au declarat că aceştia pledează nevinovaţi.

Procurorii de caz au refuzat să ofere mai multe detalii despre acest caz.

La sfârşitul săptămânii trecute, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a anunţat despre anihilarea unei grupări criminale care intenţiona să execute un omor la comandă şi că planul a fost zădărnicit de către poliţiştii şi procurorii din RM împreună cu instituţiile de drept din Ucraina. Opt persoane au fost reţinute la Chişinău, iar alte nouă, în ţara vecină.

Totodată, ministrul de Interne al Ucrainei, Arsen Avakov, a anunţat despre dejucarea unei tentative de asasinat a oligarhului moldovean Vlad Plahotniuc. Operaţiunea a avut loc concomitent la Chişinău şi Kiev.

Ulterior, Inspectoratul General al Poliţiei a publicat imagini cu presupuşii organizatori ai tentativei de omor, iar imaginile au alimentat şi mai mult opiniile în societate precum că totul este doar o făcătură. Or, în imagini apar trei indivizi care vorbesc, în amiaza-mare, în mijlocul unei curţi în care se află mai mulţi oameni, despre cum ar urma să aibă loc operaţiunea. Aceştia pun la cale „asasinatul”, desenând cu degetul pe pământ cum arată zona în care ar urma să aibă loc omorul.