Aceştia ar fi încercat să restricţioneze accesul procurorilor şi ofiţerilor CNA în sediul Guvernului, respectiv al Ministerului Economiei.

În zilele următoare, aceştia vor fi audiaţi de procurori. „Încercarea ofiţerilor SPPS de a împiedica accesul ofiţerilor anticorupţie în clădire ar fi putut duce la împiedicarea operaţiunii”, precizează CNA.

Precizăm că, în urma percheziţiilor de ieri, a fost reţinut viceministrul Economiei, Valeriu Triboi. Demnitarul care este bănuit de abuz de putere şi prejudicierea bugetului de stat în proporţii deosebit de mari va rămâne în custodia CNA pentru 72 de ore.

Procurorii au stabilit că bănuitul, abuzând de funcţia sa, prin intermediul unor terţe persoane, ar fi cumpărat de la Moldtelecom, fondator al căruia este Ministerul Economiei, un imobil în valoare de aproape 1 000 000 de lei. Ulterior a dat clădirea în locaţiune, pe o perioadă de 10 ani, întreprinderii Furnizarea Energiei Electrice Nord. 

Prin abuz de putere, bănuitul ar fi dat indicaţii unor factori de decizie ai întreprinderii să repare imobilul dat în locaţiune din contul acesteia. Potrivit documentelor administrate de anchetatori, pentru reparaţia clădirii au fost alocate 4 000 000 de lei. 

A fost iniţiată o urmărire penală pentru abuz de putere, infracţiune ce prevede o pedeapsă cu amendă în mărime de la 1350 la 2350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.