Este declaraţia Amnesty International Moldova, care îi atenţionează pe justiţiari că nu se prea pot lăuda cu multe realizări la acest capitolul reforma justiţiei şi le cer autorităţilor să purceadă de urgenţă la implementarea angajamentelor cu privire la respectarea drepturilor omului.

„Această aşa-numită reformă a fost marcată de lipsa transparenţei procedurilor de numire, stimulare, sancţionare, avansare şi revocare a procurorilor, judecătorilor şi aparatului central poliţienesc. Un exemplu elocvent ar fi de justiţie selectivă este numirea recentă a noului adjunct al Procurorului General, dlui Igor Popa, care, în timpul actelor de tortură în masă din aprilie 2009, fiind procuror în procuratura sect. Rîşcani, mun. Chişinău, a fost suspect în mai multe dosare privind abuzul de serviciu, acesta beneficiind de o ancheta lipsită de transparenţă”, se spune într-o declaraţie a organizaţiei care luptă pentru apărarea drepturilor omului.

O altă carenţă a reformei respective, spun experţii, ar fi gradul înalt al impunităţii factorilor de decizie şi funcţionarilor de stat cu referire la multiplele anchete de serviciu eşuate, achitarea multiplă a persoanelor vinovate de tortură şi abuz de serviciu, precum şi gradul înalt de corupţie al acestora. Drept exemplu ar putea servi „faimoasele” achitări în dosarul 7 aprilie 2009, ale lui Vladimir Botnari şi Gheorghe Papuc.

De asemenea, Amnesty International atenţionează că datele cu caracter personal devin tot mai vizibil instrumente ale autorităţilor, utilizate pentru lezarea demnităţii umane.

„Or, Penitenciarul nr. 13, deja cunoscut ca cel mai inuman loc de detenţie, este, mai nou, şi platou de filmare a deţinuţilor şi transmitere a imaginilor unor instituţii media. Ne referim la recenta scurgere de informaţii, imagini foto, cu caracter personal, ale deţinutului Valerian Mânzat din Penitenciarul nr. 13, imagini utilizate de unele instituţii de presă în scopul lezării demnităţii umane şi nu ca subiect de încălcare a drepturilor deţinuţilor şi de depăşire a atribuţiilor de serviciu de către angajaţii instituţiei”, se precizează în declaraţie.

Potrivit Amnesty International, „calitatea actului justiţiei depinde atât de justiţiari, care, în acest moment, nu se prea pot ”lăuda” cu multe realizări la acest capitol, dar şi de cei care ar trebui să responsabilizeze autorităţile, inclusiv societatea civilă şi mass-media, care nu ar trebui să dea dovadă de iresponsabilitate”.