„Consider că această hotărâre CSM este una ilegală. Astfel, am luat decizia de a contesta această hotărâre a Consiliului Superior al Magistraţilor în instanţa de judecată. În cazul CSM, hotărârile se contestă la Curtea Supremă de Justiţie”, a menţionat Grigore Petrenco.

Mai mult, Petrenco a menţionat că printre judecătorii care urmează să fie decoraţi sunt mai multe persoane care execută comenzi politice.

„Vreau să vă aduc la cunoştinţă că această hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii până în ziua de astăzi nu este publicată pe site-ul oficial. Noi nu cunoaştem lista celor 55 de judecători „emeriţi” cu diplome şi care vor fi decoraţi. Vreau să menţionez că CSM a procedat la fel ca Consiliul Procurorilor, decorând în grabă zeci de procurori. Ştim că pe 3 martie va fi Adunarea judecătorilor, iar această hotărâre a fost luată intenţionat ca toţi aceşti judecători să fie decoraţi solemn la această adunare. Din informaţii pe care noi le ştim, în această listă se regăsesc persoane care au autoritate dubioasă, care au fost implicaţi în mai multe scandaluri, care a dosare pierdute la CEDO, care nu-şi pot justifica averile pe care le deţin. Este vorba de Ion Pleşca, participant la vânătoare de la Pădurea Domnească, Oleg Sternioală, Ion Druţă”, a declarat fostul deputat.  

„Cred că au fost decoraţi cei mai docili judecători, cei care execută comenzi politice, cei care execută comenzile regimului. Este o ruşine când sistemul în care cetăţenii nu au încredere decorează judecătorii cu diplome de onoare. Despre ce onoare putem să vorbim dacă sistemul este putred, dacă sistemul este corupt. Majoritatea cetăţenilor nu pot găsi dreptate în instanţe, dreptatea o găsesc cei care au mai mulţi bani sau cei care deţin puterea în stat. Această puterea este deţinută de un clan, unei grupări organizate criminale care se numeşte Partidul Democrat în frunte cu Vladimir Plahotniuc. Consider că noi nu trebuie să vorbim despre decorarea judecătorilor, dar trebuie să cerem lustraţia lor”, a mai spus Grigore Petrenco.

În acest context, fostul deputat a  îndemnat conducerea CSM să nu organizeze ceremonia solemnă privind decorarea celor 55 de judecători până când instanţa supremă nu va lua o decizie în acest sens.