Invitaţii s-au întrebat de ce în condiţiile în care legea 271 există din 2008, nimeni nu a ridicat problema verificării judecătorilor de către SIS.

„Această lege a funcţionat timp de nouă ani de zile. Apare întrebarea: de ce de către nimeni nu a fost ridicată această excepţie de neconstituţionalitate? Ori nu a existat un curaj din partea acestor persoane afectate de această lege sau mai bine zis, în opinia mea, a fost o lege care era foarte convenabilă deoarece era o metodă de presiune asupra judecătorilor, o presiune care domina asupra judecătorilor pe o perioadă de 5 ani, frica de a nu nimeri sub avizul negativ al Serviciului de Informaţii şi Securitate. Toţi judecătorii aveau undeva în subconştientul lor această frică şi cauzele în urma cărora au fost declaraţi unii incompatibili cu funcţia demonstrează că această frică a judecătorilor era una justificată”, a menţionat fosta judecătoare Domnica Manole.

„Este succesul justiţiei. Avem de câştigat toată societatea fiindcă un judecător puternic este un judecător sigur pe sine că nu va fi învinuit pentru nişte situaţii incerte. În al doilea rând, o normă juridică de fapt se verifică prin aplicarea ei. Noi putem doar să regretăm că pentru a verifica această normă a trebuit să curgă tocmai nouă ani de zile şi nu s-a verificat mai înainte şi probabil că asta demonstrează frica judecătorilor şi nesiguranţa că o normă juridică va fi aplicată exact aşa cum trebuie”, a spus fostul preşedinte al Colegiului Disciplinar al CSM Nicolae Roşca.

„Problema nu este numai în SIS sau în hotărârea Curţii Constituţionale. Problema cea mare e în Consiliul Superior al Magistraturii. A fost manipulat tot timpul de factor politic. Şi dacă-i aviz, păi ce? Faţă de judecători trebuia să fie foarte clar: un act judecătoresc poate să fie verificat numai de o instanţă ierarhic superioară judecătorească. Esenţa şi natura acestui aviz al SIS-ului demult trebuia pusă în gardă în primul rând de Consiliul Superior al Magistraturii care nu trebuia să ia de bază acest aviz”, a explicat Pavel Midrigan, fost procuror.

Preşedintele CSM a declarat anterior succint că deciziile Curţii Constituţionale nu se comentează.

Menţionăm că hotărârea pronunţată de către Curtea Constituţională a survenit în urma unei sesizări a Domnicăi Manole şi a avocatei Viorica Grecu. În timp ce reprezentanţii Parlamentului şi ai Guvernului au afirmat că prevederile invocate erau legale, Curtea a considerat că sunt încălcate exigenţele statului de drept. Se întâmplă în dosarul în care Manole cere la CSJ anularea deciziei Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost demisă din sistem.