Plahotniuc, ÎNVINS de Porumboiu; Judecătoria Vaslui a respins cererea oligarhului împotriva omului de afaceri român // DOC

Plahotniuc, ÎNVINS de Porumboiu; Judecătoria Vaslui a respins cererea oligarhului împotriva omului de afaceri român // DOC
Sursa: jurnal.md/cotidianul.ro Foto: jurnal.md 04.12.2017 18:06
Judecătoria Vaslui a respins astăzi cererea oligarhului Vladimir Plahotniuc împotriva omului de afaceri român Adrian Porumboiu. Şeful PD solicitase instanţei de judecată să-i interzică omului de afaceri din România să-i mai rostească numele în public. Sentinţa Judecătoriei Vaslui nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs.


Plahotniuc a fost reprezentat la ultimul termen doar de avocatul său, care a afirmat că Adrian Porumboiu l-ar fi ameninţat printr-o scrisoare, dar şi telefonic, prin intermediul avocaţilor, cu un denunţ penal cu privire la coordonarea unui grup infracţional care îi controlează fostele firme.

Solicitat să comenteze cererea lui Plahotniuc de a nu-i mai pomeni niciodată numele, Adrian Porumboiu a declarat că procesul este de o absurditate incredibilă care depăşeşte orice limită a tupeului.

De menţionat că Plahotniuc a mers în instanţă după ce Porumboiu a declarat că anume Plahotniuc stă în spatele preluării firmelor sale din domeniul agriculturii. 

„E un proces ca de altfel foarte multe lucruri care n-ar trebui să se întâmple, e un proces care cu greu mi-l explic, dar astea probabil o fi metodele domnului Plahotniuc, prin care să creadă că printr-un proces de o absurditate incredibilă. Nu cred că există undeva în lume o asemenea solicitare să fie aprobată şi să fie pusă în discuţie. El poate să interzică prietenilor lui, copiilor lui, oricui. Mie nu poate să-mi interzică nimeni să vorbesc sau să rostesc anumite nume, nu. Noi ne permitem, cu toate că mulţi cu evlavie, să rostim numele lui Isus Hristos, nu? Şi culmea! Nu pot să folosesc numele Plahotniuc”, a spus omul de afaceri român.

Problemele lui Adrian Porumboiu cu Plahotniuc au apărut după ce în august 2015, omul de afaceri din România şi-a vândut mai multe firme din domeniul agricol care se ocupau cu producţia vegetală şi a uleiurilor, către firma Trans Oil din Republica Moldova, prin Delta Commodity, o subsidiară cu sediul la Geneva. Cifrele legate de tranzacţie nu au fost făcute niciodată publice, însă, cu siguranţă, a fost vorba de zeci de milioane de euro, mai ales că doar una dintre firmele lui Porumboiu a fost ani la rând, cea mai importantă din agricultura României, iar întregul grup al afaceristului român avea peste 6000 de angajaţi. Precizăm că preşedintele companiei Trans Oil este Vaja Jhashi, un apropiat al lui Vladimir Plahotniuc, iar Porumboiu spune că după doi ani de la acea tranzacţie, cumpărătorul nu i-a achitat nici măcar 5 la sută din obligaţiile contractuale.

Ulterior, firmele au fost vândute către un oarecare Mohammad Abasi Brani. Adrian Porumboiu declară că a solicitat în instanţă rezilierea contractului şi a tranzacţiilor încheiate, iar acum nu mai are dubii că în spatele afacerii stă anume Vladimir Plahotniuc.

Businessmanul român a mai spus că Andrei Domaşcan a fost directorul firmelor pe care le-a preluat Transoil prin susbsidiara Delta Commodity şi că s-a întâlnit cu el de cel puţin 5-6 ori. Domaşcan i-ar fi povestit lucruri personale şi chiar picante despre Plahotniuc. Totodată, Porumboiu a declarat anterior că are dovezi privind aceste tranzacţii, iar documentele le va face publice atunci când va fi cazul.

Precizăm că Andrei Domaşcan a fost director al Întreprinderii Calea Ferată din Moldova în anii 2013-2014. Înainte de a fi numit în funcţie, el a lucrat vreo şapte ani pentru compania transnistreană „Sheriff”, administrând mai multe întreprinderi din stânga Nistrului, ajunse ulterior în prag de faliment. După ce câştigat fotoliul de la CFM, au apărut informaţii că acel concurs public s-a desfăşurat cu numeroase încălcări, iar Anatol Neagu, unul dintre pretendenţii care nici măcar n-a fost lăsat să participe la concurs, a spus despre Domaşcan că n-are niciun fel de experienţă la CFM, în schimb are experienţă la Sheriff şi la Plahotniuc. De altfel, actualul ministru al Justiţiei, Vladimir Cebotari, pe atunci viceministru al Transporturilor, îi luase apărarea lui Domaşcan într-un interviu.

În luna februarie a acestui an, Vasile Botnari, directorul Moldovagaz, care ar fi fost numit în funcţie printr-un târg între Plahontiuc şi Dodon, a anunţat despre numirea un nou director la „MoldovaTransGaz”, întreprinderea care se ocupă de transportul gazelor naturale către consumatorii din Moldova şi tranzitul în direcţia Balcani. Ulterior, s-a dovedit că acesta este nimeni altul decât Andrei Domaşcan, care în 2014 fusese dat afară de la CFM de acelaşi Vasile Botnari, care pe atunci era ministrul Transporturilor. Nici Vladimir Plahotniuc, nici purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat, n-au fost de găsit la telefon pentru a oferi o reacţie.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI