Potrivit presei din regiunea transnistreană, trei dosare în care este vizat Evgheni Şevciuk vor fi suspendate, dacă el va reveni la Tiraspol, iar două vor fi trimise în instanţa de judecată şi vor fi examinate chiar şi în lipsa acestuia. 

„Nu există termen de prescripţie pentru cele trei dosare care vor fi suspendate. După ce el va fi găsit şi va compărea în faţa instanţelor, urmărirea penală va fi reluată, îi vor fi aduse la cunoştinţă toate învinuirile, iar dosarele vor ajunge în judecată”, a precizat Veaceslav Brânzari, şeful Comitetului de Anchetă de la Tiraspol.

Celelalte două cauze penale, care vor fi expediate spre examinare într-o instanţă de judecată de la Tiraspol, au fost intentate pentru abuz de putere şi luare de mită. Mai exact, este vorba despre decizia lui Şevciuk de a reţine 30 la sută din salarii şi pensii, în anul 2015, şi despre scandalul de corupţie izbucnit la Uzina „Biochim” din oraşul Bender. El mai este cercetat pentru contrabandă, furt în proporţii deosebit de mari şi delapidare de bani din bugetul local.

Actuala administraţie de la Tiraspol nu îl poate însă anunţa pe Evgheni Şevciuk în urmărire generală pentru că regiunea separatistă nu este recunoscută pe plan internaţional. Preşedintele comitetului de anchetă din stânga Nistrului a declarat pentru o televiziune locală că mizează în acest sens pe ajutorul instituţiilor de drept de la Chişinău. 

Şevciuk a părăsit regiunea transnistreană la sfârşitul lunii iunie şi nu se ştie cu exactitate unde se află acum. După o perioadă de şedere la Chişinău. el ar fi plecat în Rusia. Fostul şef al administraţiei regiunii separatiste a calificat totul drept „provocări care demonstrează că puterea este folosită pentru şantaj, ameninţări şi presiuni”.

În iulie, şeful legislativului, Andrian Candu, a declarat că autorităţile ştiu unde se află Şevciuk. Tot atunci, preşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, a cerut anchetarea şi arestarea neîntârziată a fostului lider de la Tiraspol, adăugând că acesta este protejat de SIS şi Ministerul de Interne din Republica Moldova.