VIDEO

Noi promovări în justiţie, în urma unor competiţii cu câte un singur candidat

Noi promovări în justiţie, în urma unor competiţii cu câte un singur candidat
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 14.12.2017 19:26
Promovări votate pe repede înainte. După ce marţi Consiliul Superior al Magistraturii a propus-o spre avansare în funcţie pe Nina Vascan la Curtea Supremă de Justiţie, iar pe controversatul judecător CSJ Oleg Sternioală l-a numit într-o funcţie administrativă, deputaţii din Comisia juridică i-au şi votat. Au fost competiţii cu câte un singur candidat. Sternioală continuă să aibă parte de salturi spectaculoase în carieră fără a i se pune măcar o întrebare. 

La concursul pentru ocuparea unui fotoliu la Curtea Supremă de Justiţie a participat un singur candidat - judecătoarea Nina Vascan de la Curtea de Apel Chişinău, care are o experienţă de 27 de ani. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii nu au avut nicio întrebare la candidatura ei şi au votat-o rapid spre propunere Parlamentului. Zis şi făcut. A doua zi, Nina Vascan era deja la Comisia parlamentară juridică. Şi aici, candidatura sa a fost votată fără dezbateri. 

Presa a scris despre câteva decizii luate de completul din care făcea parte şi Nina Vascan, care au fost obiect de examinare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În declaraţia de avere, Vascan indică o casă drept moştenire, un apartament şi niciun automobil.

Acelaşi traseu rapid l-a avut şi controversatul judecător Oleg Sternioală. După ce anterior CSM l-a avansat în funcţie de la Judecătoria sectorului Buiucani direct la Curtea Supremă de Justiţie, iar ulterior l-a votat şi în calitate de membru, preşedinte al Colegiului de evaluare a performanţelor judecătorilor din cadrul instituţiei, acum a fost propus în calitate de vicepreşedinte al Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie. Sternioală nu a avut contracandidaţi, iar decizia de promovare a fost citită de către şeful Consiliului, Victor Micu, cel care a fost invitat anterior la nunta judecătorului. 

Iar la Comisia juridică doi deputaţi s-au abţinut să-l voteze, însă şi aici Sternioală a scăpat fără întrebări. 

Procedural, promovările celor doi judecători urmează a fi aprobate şi de către plenul Parlamentului.

Oleg Sternioală a fost în centrul mai multor scandaluri mediatice. În 2014, a fost promovat de la Judecătoria sectorului Buiucani direct la Curtea Supremă de Justiţie, omiţând o treaptă - Curtea de Apel. Oleg Sternioală este cunoscut pentru relaţiile de prietenie pe care le are cu mai mulţi judecători şi politicieni, pe care i-a invitat la cea de-a doua sa nuntă, care a avut loc în 2014. Printre aceştia s-au numărat fostul ministru al Justiţiei Oleg Efrim, şeful Consiliului CSM, Victor Micu, preşedintele Asociaţiei Judecătorilor şi judecătorul CSJ, Ion Druţă, dar şi Dorin Damir, unul dintre finii de cununie ai şefului PD, Vladimir Plahotniuc.

Numele lui Sternioală a apărut anterior şi în investigaţii de presă care au vizat atacurile raider produse asupra mai multor structuri financiare din Moldova. Averea sa a fost în vizorul investigaţiilor publicaţiei Ziarul de Gardă şi Jurnal TV. Oleg Sternioală locuieşte împreună cu familia într-o casă impunătoare în oraşul Codru din municipiul Chişinău, al cărei preţ de piaţă se ridică la peste 5 milioane de lei. Despre această casă, judecătorul le spunea anul trecut jurnaliştilor de la Ziarul de Gardă, că ar fi fost procurată de către părinţii săi pensionari, care ar fi intenţionat să se mute din oraşul Floreşti, în capitală. Imobilul a fost cumpărat în 2013, dar se regăseşte abia în declaraţia de avere a judecătorului pentru anul 2016. Oficial, lui îi aparţine doar a şasea parte din această proprietate, pe care o împarte în acte cu mama şi sora sa. De facto, aici locuieşte doar judecătorul cu soţia lui. Sternioală conduce o Skoda aproape nouă, pe care cineva i-ar fi dat-o în folosinţă. El a refuzat să răspundă la toate întrebările legate de neconcordanţele dintre declaraţiile sale şi modul real de viaţă. 

 

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI