Un tânăr de 29 de, trimis după gratii; Pregătea răpirea rudelor fostului său şef

Un tânăr de 29 de, trimis după gratii; Pregătea răpirea rudelor fostului său şef
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 03.11.2017 13:41
Tânărul care a pregătit săvârşirea şantajului prin răpirea soţiei şi fiicei minore ale fostului său angajator şi-a primit pedeapsa.

„În perioada noiembrie – decembrie 2016, inculpatul, care anterior a fost concediat de către şeful său, pentru a-i însuşi mijloacele financiare ale omului de afaceri, a pregătit o schemă de răpire a soţiei şi fiicei sale minore, intenţionând să ceară de la victimă 150 de mii euro în schimbul eliberării rudelor acestuia”, se arată într-un comunicat.

Amintim că individul a fost reţinut în flagrant, în momentul când monitoriza victimele.

Pentru comiterea acţiunilor sale ilegale, inculpatul de 29 de ani a fost condamnat la 6 ani şi 6 luni închisoare în penitenciar de tip închis.

Totodată, instanţa a dispus încasarea de la inculpat în folosul părţilor vătămate a sumei de 50 mii lei, drept prejudiciu moral cauzat prin infracţiune.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI