Proiectul Guvernului prevede modificarea articolului 10 prin care să fie scutite de la efectuarea stagiului profesional persoanele care au cel puţin 10 ani vechime în muncă în funcţia de judecător sau procuror dacă, în termen de şase luni după demisia din funcţia respectivă, au depus cerere pentru participarea la examenul de calificare.

Totodată, documentul prevede şi alte modificări, care referă la sancţionarea avocaţilor. Amenzile pentru abaterile disciplinare sunt prevăzute până la zece mii de lei. În prezent, acestea ajung până la trei mii.

„Observăm că sunt unele prevederi care trezesc semne de întrebare. Articolul privind convocarea congresului avocaţilor din RM. Cunoaştem că există probleme. Acest proiect conţine ca congresul poate fi deliberativ cu 1/3 din avocaţi. Este incorectă. Congresul acum este deliberativ dacă este o prezenţă de2/3. Să problemele din domeniu cu 1/3 nu este corect”, a menţionat deputatul PL Ion Casian.

„Nu putem să aşteptăm până se adună o prezenţă de 2/3”, a explicat vicemistrul Justiţiei, Eduard Serbenco.

Tot în cadrul discuţiilor, Ion Casian a declarat că majorarea amenzilor pentru avocaţi este exagerată.

În replică, viceministrul a menţionat că „mărirea cuantumului va stimula disciplina, este o suma rezonabila”.

Referindu-se la modificări, deputatul PCRM Oleg Reidman a întrebat „va deveni mai uşor să devii avocat. Sau poate va rămâne la fel ca în prezent?”.

Eduard Serbenco a evitat să răspundă la această întrebare.

La fel, proiectul din partea guvernuluii se propune completarea articolului 13, care se referă la suspendarea activităţii de avocat. Mai exact, activitatea de avocat va putea fi suspendată şi pe perioada aplicării măsurilor preventive de libertate sau pe perioada lipsei contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă profesională.

Celălalt document, care a fost prezentat de fracţiunea PLDM, prevede ca toate persoanele, care au o vechime în muncă de cel puţin 10 ani în domeniul dreptului, să parcurgă o procedură simplificată de accedere în profesia de avocat.

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să fie votată în a doua lectură.