Şapte foşti angajaţi ai Penitenciarul nr.2 Lipcani, care acum doi ani au fost achitaţi, au fost condamnaţi la ani grei de detenţie. Inculpaţii au fost învinuiţi de torturarea unui deţinut.
„Pe 7 iunie 2013, inculpaţii l-au escortat pe unul dintre deţinuţii penitenciarului într-un birou de serviciu, unde i-au aplicat multiple lovituri cu pumnii, picioarele şi bastoanele de cauciuc peste diferite părţi ale corpului. Acest lucru s-a întâmplat după ce deţinutul a reclamat încălcarea drepturilor sale de către administraţia penitenciarului în care-şi ispăşea pedeapsa”, se arată într-un comunicat.
Potrivit informaţiilor, Curtea de Apel Chişinău a admis contestaţia procurorilor, cei şapte fiind recunoscuţi vinovaţi de comiterea torturii, aplicându-i fostului şef al penitenciarului o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de nouă ani. Subalternii acestuia au fost condamnaţi la câte opt ani şi şase luni închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere pe un termen de zece ani.
Totodată, toţi şapte au fost obligaţi să achite părţii vătămate câte 80 de mii de lei cu titlu de prejudiciu moral.