Republica Moldova a mai pierdut două dosare la CEDO pentru arestări ilegale şi condiţii inumane de detenţie în regiunea transnistreană

Republica Moldova a mai pierdut două dosare la CEDO pentru arestări ilegale şi condiţii inumane de detenţie în regiunea transnistreană
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 17.10.2017 15:13
Republica Moldova a mai pierdut două dosare la CEDO. Ambele cazuri vizează arestări ilegale şi condiţii inumane de detenţie în regiunea transnistreană. 

Este vorba despre cauza Braga c. Moldovei şi Rusiei şi despre cauza Draci c. Moldovei şi Rusiei. Ambele cauze vizează pretinsele arestări ilegale şi condiţii inumane de detenţie în autoproclamata „republică moldovenească nistreană”. Invocând articolul 3 din Convenţiei, interdicţia unui tratament inuman sau degradant, ambii reclamanţi s-au plâns de condiţiile inumane de detenţie, pretinzând că au fost deţinuţi în celule infestate de paraziţi, împreună cu deţinuţi ce sufereau de tuberculoză.

Totodată, reclamantul Draci a pretins că în perioada detenţiei ar fi contractat o maladie de piele – streptodermie - pentru care nu a primit tratament, iar în primii doi ani de detenţie a fost deţinut într-o celulă solitară, fără ferestre, ventilaţie sau veceu.

Reclamanţii s-au mai plâns că detenţia lor nu poate fi considerată „legală” în sensul Articolul 5 § 1, libertatea şi siguranţa persoanei, deoarece a fost dispusă de către o instanţă nerecunoscută.

În final, reclamantul Braga a pretins, invocând Articolul 34, dreptul la o cerere individuală, că, prin transferarea sa la 21 noiembrie 2001 înapoi înntr-o închisoarea din „rmn”, unde toată corespondenţa a fost cenzurată, autorităţile moldoveneşti au fost responsabile pentru prevenirea comunicării adecvate cu avocatul său pe marginea cererii înaintate Curţii.

Braga c. Moldovei şi Rusiei (cererea nr. 76957/01)

Reclamantul Andrian Braga, de naţionalitate moldovean, s-a născut în 1971 şi locuieşte la Râbniţa („rmn”). El a fost arestat în „rmn” la 28 iulie 1999, fiind acuzat de fraudă. Arestul acestuia a fost dispus în baza deciziei procuraturii „rmn”. Ulterior o instanţă din „rmn” l-a găsit vinovat de acuzaţiile aduse şi l-a condamnat la 5 ani de închisoare. El a fost eliberat la 22 ianuarie 2002, în urma amnistiei. În mare parte el a fost deţinut în închisorile din „rmn”, exceptând perioada 25 octombrie – 21 noiembrie 2001 când a fost transferat în penitenciarul nr. 16 – com. Pruncul, mun. Chişinău, care se află sub controlul autorităţilor moldoveneşti. În această perioadă, avocatul reclamantului a informat autorităţile moldoveneşti că acesta este deţinut în penitenciarul respectiv şi a cerut eliberarea imediată a acestuia, deoarece a fost condamnat de către instanţe ilegale din „rmn”. De asemenea, reclamantul a avut o întrevedere cu avocatul său şi a semnat o procură pentru sesizarea Curţii Europene. Totuşi avocatul său nu a mai contactat cu reclamantul, deoarece la 21 noiembrie 2001 el a fost transferat înapoi în închisoarea din „rmn”, în pofida expedierii unui demers în adresa ministerului justiţiei al „rmn”.

Curtea a admis că, deşi autorităţilor moldoveneşti au avut controlul total asupra reclamantului în timpul detenţiei sale într-o instituţie aflată sub jurisdicţia sa, acestea nu au împiedicat transferul său înapoi într-un penitenciar din „rmn”, plasându-l astfel în condiţii de detenţie incompatibile cu Articolul 3 din Convenţie. Prin urmare, Curtea concluzionează că Republica Moldova nu şi-a îndeplinit obligaţia de a asigura respectarea drepturilor reclamantului. În concluzie, după ce a constatat că detenţia reclamantului a reprezentat un tratament inuman şi degradant în sensul articolului 3 al Convenţiei, Curtea consideră că a avut loc o încălcare a acestei dispoziţii pentru care Republica Moldova este responsabilă pentru perioada cuprinsă între 21 noiembrie 2001 şi 22 ianuarie 2002.

Totodată, Curtea a constat că a avut loc o încălcare a articolului 5 § 1 cu privire la privarea de libertate a reclamantului începând cu 21 noiembrie 2001, pentru care Republica Moldova este responsabilă. În plus, Curtea a concluzionat că Republica Moldova nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolului 34 al Convenţiei.

În ceea ce priveşte responsabilitatea Federaţiei Ruse, Curtea a stabilit că Rusia a exercitat un control efectiv asupra "rmn" pe ​​durata detenţiei reclamantului. În lumina acestei concluzii şi în conformitate cu jurisprudenţa sa, nu este necesar să se stabilească dacă Rusia exercită un control detaliat asupra politicilor şi acţiunilor administraţiei locale subordonate. În virtutea sprijinului său militar, economic şi politic continuu pentru "rmn", care nu putea supravieţui altfel, responsabilitatea Rusiei în temeiul Convenţiei este angajată în ceea ce priveşte încălcarea drepturilor reclamantului. În concluzie, după ce a constatat că detenţia reclamantului a reprezentat un tratament inuman şi degradant în sensul articolului 3 al Convenţiei, Curtea consideră că a avut loc o încălcare a acestei dispoziţii de către autorităţile ruse, cu privire la întreaga perioadă de detenţie a reclamantului, cu excepţia perioadei 25 octombrie - 21 noiembrie 2001, când s-a aflat în detenţie sub jurisdicţia autorităţilor moldoveneşti.

Pentru aceleaşi motive ca cele prezentate în ceea ce priveşte plângerea în temeiul articolului 3 al Convenţie, Curtea a constatat că a fost încălcat articolul 5 § 1, pentru care Federaţia Rusă este responsabilă, în ceea ce priveşte detenţia reclamantului de către ”autorităţile rmn”.

Astfel, Curtea a decis în unanimitate ca Republica Moldova să achite reclamantului suma de 4000 Euro, dintre care 3000 cu titlu de prejudiciu moral şi 1000 cu titlu de costuri şi cheltuieli; şi Federaţia Rusă urmează să achite reclamtului 9000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 2000 - costuri şi cheltuieli.

Draci c. Moldovei şi Rusiei (cererea nr. 5349/02)

Reclamantul Alexandru Draci, este de naţionalitate ucraineană, s-a născut în 1956 la Toronto, Canada. Fiind directorul unei companii din Ucraina, el a fost interogat în 1996 şi 1997 de către autorităţile ucrainene privind refuzul executării unui contract încheiat cu o asociaţie de fermieri din „rmn” de livrare a combustibilului. În cadrul celei de a doua interogări, el pretinde că a fost dus în „rmn” contrar voinţei sale şi acuzat de autorităţile „rmn” de fraudă. Ulterior, în 1999, o instanţă din „rmn” l-a condamnat la 10 ani de închisoare. El a fost eliberat în 2002, în urma amnistiei. Între timp, la cererea avocatului reclamantului autorităţile moldoveneşti au iniţiat o investigaţie penală privind pretinsa răpire de către autorităţile „rmn” şi cooperarea cu autorităţile ucrainene.

Potrivit jurisprudenţei Curţii, deşi Moldova nu exercită controlul efectiv asupra acţiunilor ”rmn”, acel fapt că regiunea este recunoscută în sensul dreptului internaţional public ca fiind parte a teritoriului Moldovei, creează o obligaţie pentru Republica Moldova de a utiliza toate posibilităţile juridice şi diplomatice disponibile pentru a garanta beneficiul drepturilor şi libertăţilor declarate în Convenţie pentru toţi cei care locuiesc în această regiune.

Totodată, Curtea şi-a menţinut constatările sale din Ilaşcu şi alţii, Ivanţoc şi alţii, Catan şi alţii şi Mozer c. Moldovei şi Rusiei, în sensul că ”rmn” este capabilă să persiste şi să reziste eforturilor Moldovei şi a comunităţii internaţionale îndreptate spre soluţionarea conflictului şi instaurarea democraţiei şi a ordinii de drept în regiune din cauza susţinerii militare, economice şi politice din partea Rusiei. În aceste circumstanţe, un înalt grad de dependenţă a ”rmn” de sprijinul rusesc relevă un indiciu indiscutabil că Rusia continuă să exercite un control efectiv şi o influenţă decisivă asupra ”autorităţilor rmn”.

În concluzie, după ce a constatat că detenţia reclamantului a reprezentat un tratament inuman şi degradant în sensul articolului 3 al Convenţiei, Curtea a constatat că Federaţia Rusă a încălcat această prevedere. Totodată, a constat şi încălcarea articolul 5 § 1, în ceea ce priveşte detenţia reclamantului de către ”autorităţile rmn”.

Curtea a decis, cu majoritate de voturi, ca Federaţia Rusă să achite reclamantului 22.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 60 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI