Comisarul Consiliului Europei pentru drepturile omului: „Decesul lui Andrei Brăguţa expune eşecuri sistemice majore în sistemul de justiţie din RM”

Comisarul Consiliului Europei pentru drepturile omului: „Decesul lui Andrei Brăguţa expune eşecuri sistemice majore în sistemul de justiţie din RM”
Sursa: jurnal.md Foto: euractiv.com 13.10.2017 13:39
Cazul Andrei Brăguţa, tânărul de 31 de ani care a murit în penitenciar, scoate la iveală eşecuri sistemice majore în sistemul de justiţie din Republica Moldova. Declaraţia îi aparţine Comisarului Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, Nils Muižnieks, care a întreprins o vizită de cinci zile în ţara noastră.

„Moartea lui Andrei Brăguţa expune eşecuri sistemice majore în sistemul de justiţie, nu în ultimul rând în ceea ce priveşte obligaţia de îngrijire a persoanelor aflate în custodie. Este imperativ ca măsurile de protecţie împotriva maltratării să fie eficiente", a declarat Nils Muižnieks.

Totoată, comisarul s-a arătat îngrijorat de rapoartele persistente privind favorizarea procurorilor în procedurile judiciare şi de cazurile de intimidare şi hărţuire a avocaţilor.

„Dreptul la un proces echitabil este un drept fundamental al omului, iar principiul egalităţii armelor trebuie respectat. Persoanele acuzate de infracţiuni ar trebui să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie şi de apărarea juridică de calitate”, a menţionat oficialul european.

Nils Muižnieks a adăugat că trebuie luate măsuri ferme pentru a elimina practicile care protejează sistemul de control şi contribuie la impresia că justiţia se desfăşoară în mod selectiv. Acestea ar trebui să includă asigurarea accesului public la şedinţele de judecată şi publicarea tuturor hotărârilor judecătoreşti. Alte măsuri ar trebui să se refere la modificarea componenţei Consiliului Superior al Magistraturii prin desfiinţarea participării ex officio a procurorului general şi a Ministrului Justiţiei. 

„O lipsă de încredere publică în sistemul judiciar poate fi extrem de dăunătoare pentru o democraţie. Prin urmare, autorităţile ar trebui să continue să investească eforturi susţinute şi decisive pentru a-şi îmbunătăţi credibilitatea şi pentru a asigura că publicul beneficiază, în general, de un sistem eficient şi echitabil", a menţionat Nils Muižnieks.

De asemenea, comisarul a întreprins o vizită şi la Tiraspol, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii societăţii civile şi conducerea regiunii. Problemele discutate au inclus situaţia în instituţiile penitenciare şi condiţiile de detenţie; combaterea violenţei domestice; situaţia persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv a copiilor; şi cooperarea cu structurile şi mecanismele privind drepturile omului.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI