„Mă adresez lui Igor Dodon care de nenumărate ori, înainte de a fi ales în calitate de preşedinte al Republicii Moldova, a declarat că el nu va semna decretul privind numirea lui Harunjen, că acest concurs a fost unul ilegal, şi astăzi noi vedem că nimic nu se întâmplă. La momentul de faţă, domnul Dodon preferă să nu se expună. Vreau să-l îndemn pe Igor Dodon dacă sincer consideră că procurorul general Eduard Harunjen a fost numit cu încălcări ale legislaţiei în vigoare, să solicite CSJ să fie atras în proces în calitate de intervenient accesoriu”, a declarat Petrenco.

Amintim că Nicolae Timofti a semnat decretul de numire în funcţie a lui Eduard Harunjen la nici 24 de ore de la finalizarea concursului pentru şefia Procuraturii Generale. Mandatul acestuia va fi unic, de şapte ani.

Mai mulţi deputaţi, experţi independenţi şi politicieni din partidele antioligarhice au declarat că numirea lui Harunjen a fost un scenariu pregătit din timp, concursul a fost mimat, iar şeful statului trebuia, iniţial, să verifice dacă au fost respectate regulile competiţiei. În opinia lui Harunjen însă, concursul a fost transparent şi a îndeplinit toate condiţiile.