Cele 18 persoane au fost reţinute pentru 72 de ore, fiind învinuite de complicitate la spălare de bani. Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele reţinute riscă de la cinci până la zece ani de închisoare.

Amintim că jurnaliştii de la RISE Moldova au publicat un articol în care se menţiona că în perioada 2010-2014 organizaţii criminale şi politicieni corupţi din Rusia au transferat 20 de miliarde de dolari din fonduri murdare în cadrul unui circuit global de spălare de bani. În schemă a fost implicat un văr de-al lui Vladimir Putin, ofiţeri FSB, firme ruseşti, companii off-shore şi interpuşi sau aşa-zişi agenţi proxy. Procesul a fost „legalizat” prin sistemul judecătoresc din Republica Moldova, despre care experţii spun că este controlat de oligarhul Vladimir Plahotniuc. Ulterior, banii spălaţi au fost răspândiţi în toată Europa.

Ulterior, Ministerul rus de Interne a făcut publică lista băncilor implicate în schema de spălare de bani prin sistemul judecătoresc din Republica Moldova, cunoscută drept cea mai mare operaţiune de spălare de bani din Europa de Est. Este vorba despre 19 bănci şi organizaţii de creditare, unele din care au rămas deja fără licenţă, iar altele continuă să activeze.

Printre băncile ruseşti implicate, dar care sunt active, se numără Mosoblbank, Baltika, Sovetskii, Morskoi, Tempbank, Strateghia, Okskii, Smart-Bank, Kreditinvest. Au rămas fără licenţă Rosiiskii Kredit, Transportnîi, Zapadnîi, Mast-Bank, Antal, Ruskii Zemelinîi Bank, Taurus, Rubliovskii, Evropeiskii Express, Interkapitalbank.

Precizăm că liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, a dezvăluit spălările de miliarde prin justiţia moldovenească încă în 2013.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.