Potrivit sesizării, magistrata este bănuită de „escrocherie în proporţii deosebit de mari” şi „fals în declaraţii”.

Procesul penal a fost iniţiat în baza unei plângeri colective, depuse de către un grup de locuitori ai raionului Drochia, care reclamau acţiunile ilegale ale judecătoarei.

În intervalul anilor 2014 – 2015, sub diferite pretexte inventate, judecătoarea ar fi dobândit, prin înşelăciune şi abuz de încredere, de la aceste persoane sume impunătoare de bani. În total, magistrata ar fi primit de la victime 65 de mii de euro şi 1,1 milioane de lei.

Conform Autorităţii Naţionale de Integritate, judecătoarea ar fi comis fals în declaraţii, atunci când nu a reflectat la capitolul „datorii” din declaraţiile sale cu privire la venituri pentru anii 2014 şi 2015 sumele de bani împrumutate de la victime.

În privinţa judecătoarei urmează să fie pornită urmărirea penală şi să fie dispusă efectuarea tuturor acţiunilor procesuale.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.