Astfel, actualul preşedinte al Judecătoriei Râşcani, Oleg Melniciuc, a fost propus preşedintelui republicii pentru a fi numit în funcţia de vicepreşedinte al Judecătoriei Chişinău, instanţă care va fi creată urmare a contopirii celor cinci judecătorii de sector din capitală, scrie portalul Anticorupţie. Iniţial, Melniciuc a optat pentru funcţia de preşedinte al viitoarei Judecătorii Chişinău, dar s-a retras ulterior din cursă.

Acum doi ani, CSM l-a propus pe Oleg Melniciuc, pe atunci judecător şi vicepreşedinte al Judecătoriei sectorului Râşcani, la funcţia de preşedinte al aceleiaşi instanţe. Nicolae Timofti a scris negru pe alb că obiectivitatea magistratului provoacă îndoieli.

„În viziunea mea, activitatea domnului Melniciuc în calitate de vicepreşedinte şi cea de înfăptuire a justiţiei în unele cauze civile sunt activităţi desfăşurate cu abateri de la normele Legii cu privire la statutul judecătorului şi Codului de etică a judecătorului, precum şi în condiţiile existenţei conflictului de interese”, se arată în document.

În context, şeful statului a amintit despre un control complex efectuat la această instanţă în urma căruia activitatea acestei judecătorii a fost apreciată ca fiind nesatisfăcătoare. În iunie 2013 Nicolae Timofti l-a numit şef la Judecătoria sectorului Râşcani. La ultima Adunare generală a judecătorilor, el a candidat la funcţia de membru al Colegiului pentru selecţia şi cariera judecătorilor, dar nu a fost ales. Oleg Melniciuc a criticat în repetate rânduri reorganizarea sistemului judecătoresc. Astăzi, 29 noiembrie, portalul Anticorupţie a publicat o nouă investigaţie despre averile lui Oleg Melniciuc.

Tot în funcţia de vicepreşedinte al viitoarei Judecătorii Chişinău au fost votaţi Luiza Gafton, preşedinta Judecătoriei Botanica, Dorin Dulghieru, preşedintele Judecătoriei Buiucani, şi Victor Burduh, preşedintele Judecătoriei Ciocana. Dulghieru este cunoscut opiniei publice pentru sentinţa de achitare dictată în dosarul fostului ministru al Dezvoltării Informaţionale, Vladimir Molojen, învinuit de abuz de putere şi neglijenţă în serviciu cu urmări grave pentru faptul că a încheiat, din numele Întreprinderii de Stat Registru, în anul 2008, un contract de publicitate cu firma fiului şi soţiei sale, Altent-Com, chiar dacă astfel de servicii nu erau necesare, întrucât Registru este singura structură care perfectează acte de identitate, deci oamenii şi fără servicii de publicitate vor apela la ea. De asemenea, fostul demnitar a fost învinuit că nu a desfăcut contractele existente la venirea sa în funcţie. Astfel, el şi subalternii săi ar fi adus Întreprinderii un prejudiciu de 2.802.188 lei.

Un alt candidat la funcţia de vicepreşedinte al Judecătoriei Chişinău, Ion Ţurcan, fost preşedinte al Judecătoriei sectorului Centru, a fost luat la rost de membrii CSM. „Dvs. consideraţi că puteţi candida pentru această funcţie după toate scandalurile în care aţi fost implicat? Şi nu mă refer tocmai la hotărârile de judecată pe care le-aţi adoptat. Credeţi că aveţi acest drept moral?”, l-a întrebat membra CSM Tatiana Răducanu. În replică, Ţurcan a răspuns că i se pare că are tot dreptul să candideze.

CSM nu a ales astăzi şi un nou preşedinte al acestei instanţe. Singurul candidat, Radu Ţurcan, judecător la Judecătoria Botanica, nu a acumulat numărul necesar de voturi, astfel încât Consiliul a anunţat un nou concurs pentru această funcţie. Concursuri noi pentru funcţia de preşedinte de instanţă vor mai avea loc şi la Judecătoriile Anenii Noi şi Edineţ.

În schimb, alte zece instanţe naţionale de fond s-au ales cu preşedinţi noi. Astfel, preşedinte al Judecătoriei Bălţi a fost ales Dumitru Gherasim, preşedinte al Judecătoriei Cahul – Dmitri Fujenco, preşedinte al Judecătoriei Cimişlia – Gheorghe Burdujan, preşedinte al Judecătoriei Drochia – Vitalie Zaporojan, preşedinte al Judecătoriei Străşeni – Sergiu Osoianu, preşedinte al Judecătoriei Ungheni – Vasile Şchiopu, preşedinte al Judecătoriei Hânceşti – Mihail Macar, preşedinte al Judecătoriei Orhei – Veronica Cupcea şi preşedinte al Judecătoriei Soroca – Marcel Sofciuc.

De asemenea, mai multe instanţe naţionale s-au ales cu noi vicepreşedinţi. La Bălţi a fost votat Valeriu Pădurari, la Căuşeni – Ion Naşco, la Judecătoria Anenii Noi – Maria Chiperi, Comrat – Igor Botezatu, Drochia – Ion Rusu, Ungheni – Alexandru Parfene.