Avocado: Avocadomania este din ce în ce mai puternică, atât în SUA, cât şi în Europa, iar majoritatea stocurilor de avocado vin din Mexic. Acest aliment are nevoie de foarte multă apă pentru a se dezvolta şi, din nefericire, principalele zone de producţie sunt din ce în ce mai secetoase. 

Ciocolata: Aşa cum avertizează cercetătorii, arborele de cacao poate creşte şi poate ajunge la maturitate doar dacă este îndeplinit un set foarte ferm de condiţi. Nu doar că acest copac poate creşte la maximum 20° latitudine nordică şi sudică faţă de Ecuator, dar dacă umiditatea nu este suficientă sau dacă solul nu este suficient de bogat, arborele pur şi simplu se usucă şi moare. 

Pentru că foarte multe plantaţii de cacao se află în regiuni în care temperaturile medii au devenit din ce în ce mai volatile, un studiu realizat de Centrul Internaţional pentru Agricultură Tropicală arată că vom începe să simţim acut lipsa producţiei de cacao până în 2030. 

Soia: O echipă formată din cercetători internaţionali a desfăşurat, la Institutul din Potsdam, o simulare computerizată care i-a ajutat să determine cum răspund diferite culturi la temperaturile în creştere, iar descoperirile au fost cel puţin îngrijorătoare. Aceştia au aflat că, dacă omenirea nu va reduce semnificativ emisiile de carbon, culturile de soia ar putea scădea cu 40% doar până în 2100. 

Grâul, porumbul şi culturile de orez: Şi aceste culturi, esenţiale pentru oamenii din întreaga lume, sunt în pericol, din cauza temperaturilor oscilante şi a vremii extrem de imprevizibile. În acelaşi timp, creşterea pentru aceste alimente este preconizată să sporească până în 2050 cu 33%. 

Strugurii: Din cele 1.100 de varietăţi de struguri pentru vin care există, aproximativ 12, adică 1%, sunt cele din care se fac vinurile preferate ale oamenilor. Potrivit unui studiu realizat de curând de Nature Climate Change, amatorii de vin probabil că ar trebui să se bucure acum de ce e mai bun, pentru că în următorii 50 de ani producţia de vin este anticipată să scadă cu aproximativ 85%, pe măsură ce unele regiuni consacrate s-ar putea să devină mult prea aride pentru a produce vinuri premium. 

Căpşunele: Tot din cauza condiţiilor climatice instabile pe care le întâmpină regiunile în care se cultivă acest aliment, şi căpşunele ar putea dispărea din coşul nostru curent de cumpărături şi ar putea deveni o delicatesă. 

Fructele cu sâmburi: În 2016, multe regiuni ale globului în care se plantează, de tradiţie, pomi fructiferi, au experimentat luni extrem de calde în mijlocul iernii, urmate de valuri de frig. Vremea anormală a făcut ca mulţi pomi fructiferi să înflorească prematur, iar apoi florile să fie distruse şi, odată cu ele, şi viitoarea producţie. Piersicile, nectarinele, caisele, prunele şi cirele au fost câteva dintre fructele decimate de astfel de fenomene, iar fermierii prevăd că în viitor posibilitatea ca scenariul să se repete este foarte mare. 

Alte alimente extrem de consumate care ar putea dispărea în viitor din cauza condiţiilor meteo nefavorabile sunt cafeaua, siropul de arţar, bananele.