Spre deosebire de Facebook, care oferă paginilor de mulţi ani posibilitatea programării posturilor, Instagram nu a avut până o astfel de opţiune. Singura facilitate care ajuta utilizatorii în acest sens era salvarea unui post ca draft, post ce putea fi publicat, tot manual, mai târziu.

Concret, aplicaţia Instagram nu va avea nici acum o funcţie propriu-zisă de programare. Însă, API-ul Instagram (suportul prin care serviciile terţe pot apela anumite facilităţi ale unei aplicaţii) va include această posibilitate.

Aceasta înseamnă că brandurile nu vor putea programa posturi direct din Instagram, ci prin intermediul unor aplicaţii terţe, precum Buffer, SocialFlow sau Hootsuite – aplicaţii care folosesc API-ul reţelelor sociale pentru a oferi, eventual contracost, facilităţi suplimentare.

Ryan Holmes, şeful Hootsuite, aplicaţie care are 16 milioane de utilizatori, spune că programarea postărilor pe Instagram este de departe cea mai solicitată facilitate.

Programarea posturilor este doar una din facilităţile pe care noul API Instagram le va introduce. Prin intermediul acestuia, vor exista posibilităţi suplimentare de analiză a performanţei şi comparare cu alte companii, opţiuni avansate de moderare a comentariilor, urmărirea şi interacţionarea cu cei care menţionează brandul în cadrul reţelei sociale şi altele.

Noul API este deja disponibil aplicaţiilor terţe care pot începe să implementeze noile facilităţi pentru Instagram, iar vechea versiune va fi scoasă din uz la 31 iulie.

Cei de la Instagram au mai anunţat că toate aceste facilităţi vor fi disponibile nu doar business-urilor, ci tuturor utilizatorilor, undeva la începutul anului viitor.[viewscnt]