Utilizarea ''expertizei seismologice'' pentru detectarea şi identificarea testelor nucleare datează de la începuturile producerii armelor nucleare, informează Science Alert. În 1946, Statele Unite ale Americii au realizat primele teste subacvatice ale unei bombe nucleare în zona Bikini Atoll din Oceanul Pacific. 

Unda de şoc creată de explozie a fost detectată de seismografele din  întreaga lume, astfel cercetătorii au realizat că pot utiliza seismologia pentru a monitoriza astfel de teste. În 1963, în plin Război Rece, testele nucleare au început să fie efectuate în subteran. În această fază undele seismului erau mai greu de detectat, deoarece acestea se propagau pe o distanţă mult mai mare. 

Astfel, pentru a putea monitoriza testele nucleare realizate în subteran, cercetătorii au dezvoltat seismografe mult mai sensibile, pe o rază de câţiva kilometri fiind instalate mai multe astfel de instrumente. În 1996 a fost redactat Tratatul pentru Interzicerea Totală a Experienţelor Nucleare (CTBT) pe care l-au semnat ţările ce îşi doreau interzicerea tuturor tipurilor de explozibili nucleari. Pentru a întări acest tratat organizaţia a stabilit un Sistem de Monitorizare Internaţional compus din 50 de seismografe care pot detectate testele nuclare de pe întreaga planetă.