Mont Blanc a pierdut un centimetru în doi ani

Mont Blanc a pierdut un centimetru în doi ani
Sursa: www.agerpres.ro Foto: reuters.com 14.09.2017 16:33
Mont Blanc rămâne cel mai înalt vârf din Europa, situat în Alpi, la graniţa franco-italiană, chiar dacă în ultimii doi ani vârful a pierdut un centimetru în înălţime, ajungând la 4.808,72 metri, informează AFP.

"Măsurătoarea a fost făcută ieri dimineaţa în condiţii meteorologice destul de complicate (...) după ascensiunea Mont Blanc-ului pe traseul normal", a declarat joi Nicolas Cornier, expertul geometru coordonator al expediţiei de măsurare.

Chiar dacă nu toţi cei 20 de membri ai expediţiei au reuşit să ajungă la vârf, echipamentul tehnic a fost montat, iar măsurătorile au fost realizate "puţin mai repede decât de obicei pentru a ne oferi posibilitatea de a coborî", a explicat el.

"La vârf, au fost instalate receptoare Leica, cupole mici de 15-20 centimetri în diametru, amplasate pe un băţ înfipt în zăpadă: ele înregistrează semnalele GPS emise de satelit, iar aceste semnale sunt corectate de către reţeaua Teria (reţeaua de antene de poziţionare, n.r.) pentru a obţine măsurători cât mai exacte", a detaliat geometrul-alpinist.

În urma măsurătorilor, altitudinea a fost calculată la 4.808, 72 metri faţă de 4.808,73 metri în anul 2015 şi de 4 810,02 metri în 2013.
Altitudinea celui mai înalt punct al Alpilor variază cu vântul şi cu precipitaţiile. Cu cât precipitaţiile sunt mai puternice şi vântul mai scăzut în intensitate, cu atât mai multă zăpadă se acumulează la altitudini mari, amplificând calota glaciară care acoperă vârful de piatră (al cărui cel mai înalt punct este la 4.792 de metri).

Astfel, Mont Blanc a crescut de la 4.808 de metri în 2003 la aproape 4.811 de metri în 2007.

Timp de 18 ani, o dată la doi ani, camera departamentală a experţilor geometri din Haute-Savoie (est) organizează aceste expediţii pe acoperişul Europei, pentru a promova această profesie puţin cunoscută şi pentru a pune la dispoziţie datele colectate.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI