Imagine geocoloră a uraganului Irma, capturată de satelitul GOES-16

Imagine geocoloră a uraganului Irma, capturată de satelitul GOES-16
Sursa: www.agerpres.ro Foto: nasa.gov 12.09.2017 11:07
Satelitul GOES-16 aparţinând Agenţiei americane pentru studiul oceanelor şi atmosferei (National Oceanic and Atmospheric Administration, NOAA) a capturat această imagine geocoloră a uraganului Irma, care a afectat recent regiunea Caraibelor şi coasta de sud-est a Statele Unite.

La momentul realizării fotografiei, pe 8 septembrie 2017, Irma era o furtună de categoria 4, cu rafale de vânt maxime de aproape de 155 mph (mile pe oră).

Creată de partenerii NOAA de la Institutul de Cooperare pentru Cercetare în Atmosferă, această imagine geocolor experimentală afişează date de la sateliţi geostaţionari în diferite moduri, în funcţie de faptul dacă este zi sau noapte. Această imagine, capturată în zori, oferă o combinaţie, cu caracteristici de noapte în partea stângă a imaginii şi de zi în dreapta.

În imaginile de noapte, norii lichizi de apă apar în nuanţe de albastru, norii de gheaţă sunt gri-alb, apa pare neagră şi pământul este gri. Luminile oraşului sunt un fundal static creat cu ajutorul ''benzii noapte-zi'' (DNB) a radiometrului VIIRS (Visible Infrared Imaging Radiometer Suite), care nu indică nicio întrerupere a alimentării cu energie. În imaginile de zi, caracteristicile uscatului şi apelor de mică adâncime apar ca în imaginile cu culori reale.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI