FOTO

Au fost detectate 15 pulsaţii radio provenite dintr-o sursă misterioasă aflată la 3 miliarde de ani lumină de Pământ

Au fost detectate 15 pulsaţii radio provenite dintr-o sursă misterioasă aflată la 3 miliarde de ani lumină de Pământ
Sursa: www.descopera.ro Foto: dailymail.co.uk 01.09.2017 13:08
Experţii din cadrul unui proiect de cercetarea a vieţii extraterestre au detectat 15 semnale misterioase, care provin dintr-o galaxie aflată la 3 miliarde de ani lumină depărtare. Semnalele cunoscute şi cu denumirea de ''fast radio burst'' (FRB) reprezintă un nou grup de emisii radio care provin dintr-o sursă denumită ''recidivistul''.

Conform analizelor din prezent, nu se ştie dacă aceste pulsaţii radio au ca sursă forme de viaţă extraterestre sau sunt create de un proces natural ce are loc în Universul îndepărtat, informează Mail Oline. Semnalele provin dintr-o sursă denumită FRB 121102 deoarece a fost prima locaţie din care experţii au detectat FRB, în 2016. Conform studiului, din acel an pulsaţiile provin dintr-o galaxie pitică aflată la 3 miliarde de ani lumină de Pământ. 

Atunci când cele 15 pulsaţii au părăsit galaxia pitică, întregul Sistem Solar avea o vechime de doar 2 miliarde de ani. Ultimele pulsaţii radio au fost detectate de către o echipă de experţii condusă de dr. Vishal Gajjar, cercetător în cadrul UC Berkeley, Statele Unite ale Americii. Gajjar a reuşit să strângă aproximativ 400 de terabaiţi de informaţii despre obiect într-o perioadă de 5 ore. Informaţiile au fost colectate de programul de cercetare a vieţii extraterestre Breakthrough Listen, fondat de Mark Zuckerberg, Stephen Hawking şi miliardarul Yuri Milner.

În cazul observaţiilor recente experţii au descoperit că frecvenţa pulsaţiilor radio este mult mai mare decât cele anterioare. 

Principala ipoteză sugerează că aceste pulsaţii ar putea fi transmise de o stea tânără aflată la 2,4 miliarde de ani lumină. Chiar şi aşa, mecanismele care duc la formarea pulsaţiilor sunt încă necunoascute.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI