Studiu: Consumul excesiv de ciocolată îi face pe bărbaţi să devină anxioşi şi deprimaţi

Studiu: Consumul excesiv de ciocolată îi face pe bărbaţi să devină anxioşi şi deprimaţi
Sursa: www.agerpres.ro Foto: poză simbol 28.07.2017 16:19
Consumul excesiv de ciocolată poate să îi facă pe bărbaţi să devină neliniştiţi şi deprimaţi, potrivit unui studiu publicat recent în Marea Britanie, ale cărui rezultate indică faptul că zahărul poate să influenţeze starea de dispoziţie a oamenilor, informează joi telegraph.co.uk.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că bărbaţii care consumă mai mult de 67 de grame de zahăr pe zi se confruntă cu o creştere de peste 20% a riscului de a dezvolta o tulburare de dispoziţie în comparaţie cu aceia care consumă mai puţin de 39,5 grame de zahăr pe zi.

Întrucât bărbaţii britanici consumă în medie 68,4 grame pe zi, noul studiu nu este deloc îmbucurător pentru sănătatea mintală a populaţiei masculine a Marii Britanii, notează cotidianul The Telegraph.

Studiul a eliminat posibilitatea ca rezultatele să fie explicate prin faptul că bărbaţii nefericiţi în viaţă se consolează mâncând preparate bogate în zaharuri.

"Dietele bogate în zahăr au mai multe influenţe asupra sănătăţii noastre, dar acest studiu a arătat că ar putea exista şi o legătură între consumul de zahăr şi tulburările de dispoziţie, în special în rândul bărbaţilor", a declarat Anika Knuppel, coordonatoarea studiului, profesor la Institute of Epidemiology and Health din cadrul University College London.

"Există numeroşi factori care influenţează riscul de apariţie a tulburărilor de dispoziţie, însă adoptarea unei diete cu alimente şi băuturi bogate în zaharuri ar putea fi picătura care umple paharul", a adăugat ea.

"Există tot mai multe dovezi pentru daunele fizice pe care zahărul le produce asupra sănătăţii. Cercetarea noastră sugerează că există şi un efect mintal adiţional", a mai spus coordonatoarea studiului.

Pentru motive care deocamdată nu au fost clarificate, studiul, la care au participat câteva mii de persoane de ambele sexe care lucrează în instituţiile publice din Marea Britanie, nu a descoperit nicio legătură între consumul de zahar şi riscul crescut de apariţie a unei tulburări de dispoziţie în rândul femeilor.

Rezultatele au la bază date ce provin din Whitehall II, o investigaţie de amploare şi pe termen lung a problemelor de sănătate fizică şi mintală cu care se confruntă persoanele care lucrează în diverse birouri din administraţia publică din Marea Britanie.

Consumul de zahăr a fost comparat cu ratele de frecvenţă ale tulburărilor mintale obişnuite înregistrate în rândul a peste 5.000 de bărbaţi şi 2.000 de femei, între anii 1983 şi 2013.

Participanţii au fost plasaţi în trei grupuri în funcţie de cantitatea de zahăr consumată zilnic. După cinci ani, bărbaţii din grupul cu cel mai mare consum zilnic de zahăr prezentau un risc cu 23% mai mare de a dezvolta o boală mintală comună, precum depresie sau anxietate, în comparaţie cu grupul aferent celui mai scăzut consum zilnic de zahăr.

Bărbaţii din primul grup consumau peste 67 de grame de zahăr pe zi, în timp ce la polul opus se afla grupul al treilea, alcătuit din bărbaţi care consumau mai puţin de 39,5 grame de zahăr în fiecare zi.

Adulţii britanici consumă aproximativ de două ori mai mult dozele zilnice de zahăr recomandate de medici. Trei sferturi din consumul lor zilnic de zahăr provin din alimente şi sucuri dulci.

Potrivit unui sondaj — National Diet and Nutrition Survey—, publica în 2013, bărbaţii din Marea Britanie consumă zilnic în medie 68,4 grame.

Rezultatele noului studiu au fost publicate în Scientific Reports.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI