Un tren de mare viteză, capabil să atingă o viteză de 400 de km/oră, a circulat în premieră în China

Un tren de mare viteză, capabil să atingă o viteză de 400 de km/oră, a circulat în premieră în China
Sursa: www.agerpres.ro Foto: AP 27.06.2017 08:58
Cel mai nou tren de mare viteză din China, denumit "Fuxing", capabil să atingă o viteză de 400 de kilometri pe oră, a circulat pentru prima dată, luni, pe o linie feroviară între Beijing şi Shanghai, informează Xinhua.

 Trenul CR400AF a plecat din Gara de Sud din Beijing la ora locală 11.05 cu destinaţia Shanghai. La exact aceeaşi oră, trenul CR400BF a plecat din Gara Hongqiao din Shanghai în direcţia Beijing.

Linia Beijing-Shanghai este cea mai aglomerată rută feroviară din China, fiind folosită de peste o jumătate de milion de pasageri în fiecare zi.

Noul tren de mare viteză este un vehicul de tip EMU (electric multiple units), poate să atingă o viteză de 400 de kilometri pe oră şi să îşi menţină o viteză constantă de croazieră de 350 de kilometri pe oră.

Trenul chinezesc include un sistem de monitorizare care încetineşte automat vehiculului în cazul unor urgenţe şi condiţii de trafic anormale. Telemetria permite unui centru de control să monitorizeze deplasarea trenului în timp real.

"Fuxing" ("Reîntinerire") reprezintă o modernizare substanţială a trenului "Hexiehao" ("Armonie"). "Fuxing" este mai spaţios, are o eficienţă energetică mai mare, o durată de viaţă mai lungă şi o fiabilitate mai bună.

"Trenul a fost în întregime conceput şi fabricat în China. Deţinem toate drepturile de proprietate intelectuală asupra lui", a declarat Lu Dongfu, manager general al China Railway Corp., compania care operează noul vehicul feroviar.

China a început să lucreze la dezvoltarea unor trenuri de tip EMU în anul 2012, iar după trei ani, în 2015, primul ei vehicul din această categorie a atins o viteză de 385 de kilometri pe oră. În iulie 2016, două trenuri chinezeşti EMU au trecut cu viteze de 420 de kilometri pe oră unul pe lângă celălalt, circulând în direcţii opuse, pe două linii paralele.

China deţinea la sfârşitul anului 2016 cea mai amplă reţea de linii feroviare pentru trenuri de mare viteză — 22.000 de kilometri, reprezentând aproximativ 60% din totalul reţelei mondiale. Trenurile de mare viteză fabricate în China au fost deja achiziţionate şi de alte ţări, precum Indonezia, Rusia, Iran şi India.

Companiile chineze încearcă să găsească parteneri de afaceri şi în Malaezia, Singapore, Mongolia, Marea Britanie, Statele Unite şi în mai multe ţări din Africa.De asemenea, China va testa în curând trenuri cu conducere automată pe linia feroviară Beijing — Zhangjiakou.  

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI