„Probabilitatea ca aceasta să fie o greşeală statistică este de 0,001%”, precizează Mike Brown, autorul studiului efectuat de California Institute of Technology.

Altă descoperire a cercetătorilor Kathryn Volk şi Renu Malhotra, de la Universitatea din Arizona, relevă existenţa unor mişcări ciudate în Centura Kuiper, care se găseşte la marginea Sistemului Solar. Spre deosebire de savanţii din California, aceştia susţin că planeta este aproximativ de dimensiunea lui Marte. De asemenea, planeta este mult mai aproape, întrucât corpurile din centura Kuiper sunt la 30-50 de unităţi astronomice faţă de Soare (o unitate astronomică este distanţa dintre Pământ şi Soare), spre deosebire de cercetătorii din California care plasează Planeta 9 la o distanţă de 700 de unităţi astronomice, scrie Science Alert.

Ce este sigur este că cercetările curente indică prezenţe ale altor corpuri cereşti în sistemul nostru solar care, probabil din cauza traiectoriilor ciudate şi/sau a distanţelor mari, au rămas neobservate până acum. Aşadar, „Planeta 9” a devenit un termen generic pentru orice potenţială planetă a cărei existenţă nu a fost până acum confirmată.