Statele Unite se pregătesc pentru o rară eclipsă totală de Soare

Statele Unite se pregătesc pentru o rară eclipsă totală de Soare
Sursa: jurnal.md/Agerpres Foto: Astrofoto.ro 22.06.2017 15:25
Statele Unite se pregătesc pentru prima eclipsă totală de Soare de după anul 1918 ce va fi vizibilă de pe coasta estică până pe cea vestică, un eveniment astronomic rar, ce va putea fi urmărit de milioane de americani şi care va mobiliza numeroşi oameni de ştiinţă, dar şi autorităţi federale, informează AFP.

O eclipsă totală de Soare a fost vizibilă într-un perimetru mai restrâns de pe teritoriul american în 1979.

Luni, 21 august, când Luna va trece între Soare şi Terra, ea va produce o umbră cu o lăţime de aproximativ 110 kilometri, care se va deplasa din Oregon, în nord-vestul extrem, la mijlocul dimineţii, până în Carolina de Sud, pe cealaltă coastă a ţării, în cursul după-amiezii, traversând astfel 14 state americane într-un interval de aproximativ două ore.

Americanii se vor afla astfel într-un întuneric total în mijlocul zilei timp de peste două minute şi vor putea să vadă stele şi planete pe cer, dar şi coroana Soarelui, care, altfel, este invizibilă cu ochiul liber.

Aproximativ 12 milioane de americani locuiesc în interiorul acestei bande înguste. Cel mai probabil li se vor alătura alte câteva milioane de compatrioţi, dar şi turişti străini, care vor dori să admire acest spectacol astronomic.

Specialiştii estimează că două treimi din populaţia ţării locuieşte la o zi de mers cu automobilul de acest culoar unde eclipsa solară va fi completă, a precizat miercuri, într-o conferinţă de presă, Martin Knopp, un reprezentant al Departamentului Transporturilor din Statele Unite.

În restul teritoriului american va fi vizibilă o eclipsă solară parţială, a precizat astronomul Rick Fienberg, purtător de cuvânt al American Astronomical Society (AAS).

Însă el consideră că nimic nu se compară cu experienţa de a asista la o eclipsă solară totală, un eveniment considerat excepţional. "Să nu vezi niciodată o eclipsă completă de Soare e ca şi cum ai trăi întreaga viaţă fără să te îndrăgosteşti niciodată", a adăugat astronomul american, care a dezvăluit că a văzut până în prezent 12 astfel de eclipse. 

Statele Unite vor fi singura ţară unde eclipsa de Soare va fi totală pe 21 august, fapt ce i-a făcut pe oamenii de ştiinţă să vorbească despre "Marea eclipsă americană", a precizat Mike Kentrianakis, un reprezentant al AAS care organizează acoperirea din punct de vedere mediatic a acestui eveniment pentru asociaţia menţionată.

Spectatorii din alte părţi ale lumii şi oamenii de ştiinţă vor avea acces la numeroase imagini captate înainte, în timpul şi după eclipsă de 11 avioane, dintre care cel puţin trei vor aparţine NASA, de peste 50 de baloane stratosferice, sateliţi şi chiar de astronauţii de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), fiecare imagine urmând să fie captată din unghiuri diferite.

NASA va utiliza, de asemenea, sonda Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO), ce va fi orientată spre Terra pentru a urmări umbra lăsată de Lună la nivelul scoarţei terestre.

Postul de televiziune al NASA va transmite în direct imagini ale eclipsei, dar şi diverse activităţi asociate acestui eveniment, ce vor fi organizate în parcuri naţionale, biblioteci, stadioane, muzee şi festivităţi.

"Niciodată în trecut un eveniment celest nu a fost văzut de atât de multă lume şi observat într-un număr atât de mare de locuri, din spaţiu, din cer şi de la sol", a spus Thomas Zurbuchen, coordonator al misiunilor ştiinţifice derulate de NASA.

Mulţi cercetători vor profita de această ocazie rară pentru a monitoriza Soarele şi a observa impactul avut de umbra Lunii asupra climatului terestru.

Astronomii avertizează, de asemenea, asupra pericolului generat asupra ochilor dacă Soarele este privit fără ochelari cu lentile speciale în timpul eclipsei parţiale.

O altă tehnică de observare fără risc pentru ochi constă în crearea unui dispozitiv optic, realizând o gaură de mici dimensiuni într-o bucată de carton, pentru a proiecta Soarele pe o foaie de hârtie.

Peste 2 milioane de ochelari "speciali pentru eclipsă" vor fi distribuiţi gratuit în Statele Unite în bibliotecile publice.

O altă eclipsă solară totală se va produce pe 8 aprilie 2024 în Statele Unite şi va putea fi urmărită din Texas până în Maine. Următoarea eclipsă totală de Soare ce va putea fi admirată de pe coasta de est până pe coasta de vest, din California până în Florida, va avea loc pe 12 august 2045.

Din motive care ţin de "mecanica" celestă, eclipsele de Lună şi de Soare se repetă la un ciclu de 18 ani şi 11 zile, un fenomen cunoscut deja încă din Antichitate.

În fiecare an au loc între patru şi şapte eclipse de Soare şi de Lună, dintre care cel puţin două solare şi două lunare.

Însă eclipsele totale de Soare pot fi observate mai rar decât cele de Lună într-un loc dat de pe Terra şi la scala unei ţări întregi.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI