VIDEO

Peste 200 de exoplanete care ar putea susţine viaţă, descoperite cu ajutorul telescopului spaţial Kepler

Peste 200 de exoplanete care ar putea susţine viaţă, descoperite cu ajutorul telescopului spaţial Kepler
Sursa: jurnal.md Foto: ap.com 20.06.2017 10:49
Agenţia spaţială americană NASA a anunţat luni că a descoperit mai multe planete în afara sistemului nostru solar care ar putea susţine viaţă, informează DPA.

Catalogul NASA introduce 219 de noi planete, 10 dintre acestea având dimensiuni apropiate de cea a Pământului şi orbitând în zona locuibilă a stelei lor, a explicat NASA într-un comunicat de presă.

Aşa-numita zonă locuibilă este o distanţă de la o stea pe care există condiţiile favorabile pentru ca apa lichidă să se adune pe suprafaţa unei planete stâncoase.

Aceasta este cea de-a opta lansare a catalogului, cea mai cuprinzătoare şi mai detaliată realizată până în prezent, potrivit NASA. Ediţia include 4.034 de planete candidate identificate de Kepler. Dintre acestea, 2.335 au fost confirmate a fi exoplanete — planete aflate în afara sistemului nostru solar.

Datele utilizate pentru a compila catalogul au fost colectate cu ajutorul telescopului spaţial Kepler al NASA începând de la lansarea sa în 2009 şi pe parcursul primilor patru ani în spaţiu.

Kepler este primul telescop capabil de găsirea de planete de dimensiunea Pământului aflate în zona locuibilă sau în apropierea acesteia.

Telescopul spaţial Kepler "vânează" planete prin detectarea scăderii minuscule a strălucirii unei stele care are loc în momentul în care o altă planetă trece prin dreptul său.

O echipă internaţională de oameni de ştiinţă a anunţat în luna februarie că o nouă analiză a datelor obţinute de la Kepler a scos la iveală, în jurul unei stele pitice şi reci numită TRAPPIST-1, un fascinant sistem de şapte planete, aparent stâncoase, similare Pământului, dintre care trei ar putea adăposti oceane de apă lichidă şi, deci, având potenţial pentru existenţa vieţii.

Cercetătorii au declarat atunci că cele şapte planete, care au temperaturi apropiate de cele ale Pământului "ne oferă una dintre cele mai bune oportunităţi în următoarea decadă de a studia atmosferele unor planete similare Pământului".

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI