Cancerul este una dintre cele mai crunte maladii, cercetătorii estimează că 40% din toate tipurile de cancer ar putea fi prevenite, printre care şi formele grave precum cancerul pulmonar şi cancerul de piele. Mulţumită noilor tehnologi de diagnosticare, boala poate fi detectată din fazele incipiente, informează Futurism. 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) avertizează că utilizarea tutunului constituie cel mai mare factor de risc al dezvoltării cancerului. Fumatul provoacă moartea a şase milioane de persoane anual. 

Un alt factor care favorizează apariţia cancerului este lipsa mişcării. Cercetătorii au demonstrat existenţa legăturii între obezitate şi cancerul la sân, cel al esofagului sau al colonului. Pentru menţinerea unei greutăţi optime, experţii ne sfătuiesc să consumăm mai multe fructe şi legume şi să avem un program de exerciţii zilnice. 

Conform OMS, al treilea factor care favorizează apariţia cancerului este alcoolul. Medicii estimează că acesta este responsabil pentru moartea a peste 300.000 de persoane anual. Substanţele din alcool pot provoca apariţia cancerului oral, de sân, al colonului şi hepatita B.

Aproximativ 60% dintre cazurile de cancer sunt provocate de mutaţiile din ADN. Un nou studiu realizat de Bert Vogelstein şi Cristian Tomasetti sugerează că apariţia anumitor tipuri de cancer este inevitabilă. Mutaţiile apar de fiecare dată când se divid celulele. De obicei, mutaţiile apar atunci când se divid celulele, mutaţiile având loc în zone ale ADN-ului secundare. 

Vogelstein a declarat că 66% dintre mutaţii apar întâmplător, 29% sunt provocate de către factorii de mediu, iar 5% sunt provocate de factorii ereditari.