Din aproximativ 8,8 miliarde de dolari în încasări, profitul Facebook a fost de 3,56 miliarde. Conform celor mai recente statistici, 1,86 miliarde de persoane intră în mod regulat pe Facebook, iar 1,74 miliarde se autentifică în mod exclusiv de pe mobil. Afinitatea utilizatorilor de Facebook pentru aplicaţia de mobil este atât de mare încât s-a reflectat în 84% dintre încasări.

Dacă mai era vreun dubiu că Facebook poate fi considerat fără probleme un viciu, este suficient să vă uitaţi la cei 1,23 miliarde de indivizi care nu pot să stea o zi fără Facebook. 1,15 miliarde se autentifică zilnic de pe mobil. Creşterea de la trimestru la trimestru a fost de 3,91% faţă de 4,67% cu trei luni înainte.

Trăgând linie la final de an, Facebook a înregistrat 27 de miliarde profit în 2016, cu o creştere nemaiîntâlnită de 57% faţă de 2015. O mare parte din sporirea impresionantă a profitabilităţii se datorează companiilor independente aflate sub tutela Facebook, precum Instagram, WhatsApp şi, într-o cotă mai mică, Oculus. Facebook Messenger este şi el un serviciu foarte relevant.